Afacerea “Colierul reginei”, unul dintre cele mai mari scandaluri din istorie

Totul a început într-o seară de vară…

În seara de 11 august 1784, un du-te-vino ciudat avea loc printre boschetele castelului de la Versailles. Siluete grăbite apar, apoi dispar, de parcă ar fi jucat o misterioasă piesă de teatru. Şi, într-adevăr, cam asta se şi întâmpla. Dar cine erau actorii? Este foarte greu să-i recunoşti. Iată un bărbat care pare neliniştit şi care se ascunde în spatele unui copac. Şi iată deodată o doamnă, în mod vizibil foarte distinsă, însoţită de un bărbat care îi arată un mare respect. Doamna se aşază pe o bancă, bărbatul se îndepărtează. Atunci se iveşte din umbră al doilea bărbat, cel care părea foarte liniştit. Se înclină în faţa doamnei, îi sărută poala rochiei, dar abia are timp să înceapă conversaţia, că se aud strigăte înăbuşite. Doamna pleacă degrabă. Ieşită din zona de umbră, poate fi văzută puţin mai bine: să fie regina Maria Antoaneta? Din această farsă ridicolă va lua naştere una dintre cele mai de necrezut întâmplări din istoria Franţei!

Jeanne, o fiică cu sânge albastru

În anul 1760, în împrejurimile localităţii Bar-sur-Aube, o fetiţă de patru ani cerea de pomană trecătorilor. Dar ceea ce spunea, cu vocea ei tremurătoare, nu era ceva obişnuit şi a atras pe drept cuvânt atenţia marchizei de Boulainvilliers care trecea pe acolo. „Milă pentru o orfană din sângele familiei Valois”, se tânguia fetiţa. Intrigată, marchiza a cerut să se facă o anchetă care a dezvăluit că micuţa nu minţea. Jeanne era fiica lui Jacques-Remy, baron de Luz şi de Valois, descinzând în linie directă dintr-un copil natural recunoscut de Henric al II-lea. Acest Jacques de Saint-Remy tocmai murise ruinat la Paris.

Cuprinsă de milă, marchiza de Boulainvilliers a hotărât să se ocupe de copil, a obţinut pentru el o pensie de la rege, fără a bănui că, făcând asta, va adăuga încă un capitol la istoria fertilă în scandaluri a monarhiei franceze.

Mica Jeanne a fost instalată la Passy, dar, având un caracter instabil, nu a profitat deloc de norocul ei, devenind, în puţin timp, rând pe rând, bucătăreasă, spălătoreasă şi cărătoare de apă. Atunci, marchiza a luat-o din nou la ea şi a poruncit să i se completeze educaţia la mănăstirea Longchamp. În 1779, Jeanne avea douăzeci şi trei de ani şi a plecat la Bar-sur-Aube, unde a fost primită într-o familie onorabilă. Puţin după aceea, a făcut cunoştinţă cu un tânăr ofiţer de jandarmi, care a lăsat-o însărcinată. S-a căsătorit cu domnul de La Motte pe 6 iunie 1780 şi a născut doi gemeni, care vor muri ceva mai târziu. Tinerii soţi au hotărât atunci să-şi atribuie titlurile de conte şi contesă şi s-au instalat la Luneville.

Întâlnirea cu bogatul cardinal de Rohan

Jeanne a aflat că binefăcătoarea ei, marchiza de Boulainvilliers, era în trecere prin regiune şi făcea o vizită la Saverne puternicului cardinal de Rohan. A profitat de prilej ca s-o salute şi, de asemenea, ca să fie prezentată cardinalului.

Cardinalul de Rohan avea o avere imensă. În 1781, fusese îndepărtat de la curte, reproşându-i-se eşecurile ca ambasador la Viena. Prelatul, cu toată bogăţia şi influenţa încă foarte importante, nu se împăcase cu acest exil şi dorinţa lui cea mai fierbinte era să revină la Versailles. Dar o grijă şi mai mare îl rodea până în adâncul inimii. Împărăteasa Austriei, Maria Tereza, mama Mariei Antoaneta, îi transmisese fiicei sale antipatia faţă de cardinal. Prelatul, frivol şi monden, ţinea casa deschisă la Saverne, visând la ziua în care va putea să se împace, în sfârşit, cu regina.

Jeanne devine contesă de la Motte

Contesa de La Motte era o femeie încântătoare, care ştia ce să spună la momentul potrivit. Obţinuse pentru soţul ei postul de căpitan al dragonilor lui Monsieur, fratele regelui. Acum putea să ia cu asalt capitala.

La Paris, cuplul a trăit din expediente, îngrijindu-se să dea impresia că are o situaţie peste cea medie. La Motte s-a apucat chiar de operaţiuni dubioase. Cumpăra mărfuri pe credit şi le plasa la Muntele de Pietate. Toate acestea nu au împiedicat totuşi cuplul să-şi sporească numărul relaţiilor şi să lase o impresie favorabilă. Primeau la ei o mulţime de magistraţi, ofiţeri şi chiar bancheri.

Dar o viaţă aşa de instabilă nu putea continua foarte multă vreme şi doamna de La Motte o ştia mai bine decât oricine. Atunci, acestei femei ambiţioase şi fără scrupule i-a venit o idee smintită.

Ideea genială a contesei de la Motte

Se spune despre marii escroci că sunt inconştienţi şi că de aceea îndrăznesc ceea ce omul cinstit, chiar inteligent, nu va îndrăzni niciodată. Contesa de La Motte era o ilustrare exemplară a acestui dicton. Ea a hotărât, pur şi simplu, să-i propună cardinalului de Rohan să-l împace cu regina. Cum va putea o femeie care abia îl cunoştea pe prelat şi nu fusese niciodată la curte să facă aşa ceva? Nimeni nu ştia, în afară de ea, bineînţeles, care nu se îndoia de nimic.

Asemenea tuturor ambiţioşilor care au o idee fixă, cardinalul de Rohan era un om şiret în anumite privinţe, dar şi credul în altele. Aşadar, s-a lăsat convins cu uşurinţă că tânăra contesă de La Motte putea avea acces la anturajul reginei şi că va reuşi acolo unde alţii, cu mai multe relaţii, dar mai puţin abili, eşuaseră.

Regia Maria Antoaneta şi pasiunea ei pentru jocul de cărţi

Trebuie să spunem că nepăsarea Mariei Antoaneta va favoriza proiectul perversei intrigante. Dacă regina, pe de o parte, şi-a înfruntat nenorocirile cu mult curaj şi demnitate, pe de altă parte, a dus o viaţă axată prea mult pe plăceri şi frivolităţi. De exemplu, organiza partide interminabile de jocuri de noroc, unde se mizau sume mari. Maria Antoaneta, deşi avea o mare avere, ducea uneori lipsă de bani. În plus, acaparată de această pasiune, nu se uita prea bine la cel care se aşeza la masa ei de joc. Aşadar, nu era de neconceput ca o femeie precum Jeanne de La Motte să se poată apropia de ea. Această stare de lucruri a permis contesei să pună la cale o escrocherie formidabilă.

Întâlnirea cardinalului Rohan cu pseudoregina Maria Antoaneta

A recrutat de la Paris o prostituată care semăna puţin cu regina şi căreia i-a dat numele de baroana d’Olivia. În ziua de care aminteam la începutul articolului, adică 11 august 1784, a îmbrăcat-o cu o rochie care semăna perfect cu una dintre cele pe care le purta Maria Antoaneta, apoi, la căderea nopţii, a condus-o pe o bancă din boschetul care era numit „Boschetul lui Venus”. În acelaşi timp, l-a chemat şi pe cardinalul de Rohan, asigurându-l că reuşise să organizeze o întâlnire între el şi regină. A angajat în serviciul ei pe numitul Reteaux ca să joace rolul de valet de cameră al reginei.

Când s-a făcut noapte, cardinalul, profund tulburat din pricina emoţiei, a fost invitat să se ascundă în frunziş. Pseudoregina Maria Antoaneta, cu faţa acoperită, a sosit şi s-a aşezat pe o bancă. Cardinalul s-a apropiat de ea, pradă unei emoţii de nedescris, şi i-a sărutat rochia. Când să vorbească, Reteaux, pseudovaletul, a apărut brusc, anunţând cu o voce alarmată:
– Repede, repede, vine monseniorul conte d’Artois!

La aceste cuvinte, falsa regină şi-a părăsit în grabă locul şi cardinalul s-a întors în frunziş, tras de contesa de la Motte. Cardinalul fusese păcălit. Rohan, convins că se reconciliase cu regina, căzuse în mâinile contesei.

Cardinalul Rohan, păcălit să cumpere nişte bijuterii exorbitante pentru regina Maria Antoaneta

Dar povestea era abia la început. Jeanne de La Motte elaborase un plan diabolic. De acum înainte, transmitea cardinalului mesaje care, bineînţeles, erau scrise de ea însăşi, imitând scrisul suveranei, pretinzând că trimite reginei răspunsurile lui. Când cardinalul a fost bine îmbrobodit, a început şi marea escrocherie.

Doi bijutieri asociaţi, Boehmer şi Bassenge, realizaseră în câţiva ani un ansamblu unic de diamante. Nici Ludovic al XV-lea, nici curtea Spaniei nu-l putuseră cumpăra, aşa de scump era. Jeanne de La Motte auzise de acest colier. Atunci, i-a spus cardinalului că regina dorea să achiziţioneze această bijuterie, dar că, spre a nu atrage atenţia asupra cheltuirii unei astfel de sune, îi cerea cardinalului s-o cumpere.

Bineînţeles, regina avea să-i ramburseze treptat-treptat suma. Prea fericit să-i facă un serviciu Mariei Antoaneta, prelatul a acceptat şi a cumpărat faimosul colier. Evident, Jeanne de La Motte a primit misiunea să-l înmâneze reginei în cel mai mare secret.

Jeanne de la Motte pune mâna pe colier şi-l vinde la Londra

Cum a intrat în posesia colierului, prima ei grijă a fost să-l dezasambleze şi să se ducă să-l vândă la Londra. Cu o mare inconştienţă, cuplul de La Motte s-a întors din capitala Angliei cu o adevărată avere şi a început s-o cheltuiască. Au cumpărat trăsură, cai, mobilier. Până într-o zi când cardinalul, neliniştit, a aflat că regina nu a purtat niciodată bijuteria. Iar bijutierii, şi mai îngrijoraţi decât el, au hotărât până la urmă să meargă la Maria Antoaneta.

Un scandal enorm…o pată neagră pentru regina Maria Antoaneta

Regele a fost anunţat imediat despre toată tărăşenia. Duşmanii reginei au insinuat că ea trebuie să fi ştiut ceva. Totuşi, biata Maria Antoaneta a jurat că nu avea nici un amestec. Vinovaţii au fost arestaţi, inclusiv cardinalul, căruia i-a fost foarte greu să facă să i se admită nevinovăţia. A fost achitat, dar exilat.

Scandalul a fost enorm. Povestea devenea „afacerea colierului reginei”. Contele de La Motte a reuşit să fugă la Londra. Jeanne a fost condamnată la biciuire şi însemnare cu fierul roşu. Închisă la Salpetriere, a reuşit să evadeze şi să fugă la Londra la soţul ei. A murit în 1791, după ce inundase Europa cu scrieri injurioase la adresa Mariei Antoaneta. Regina nu-şi va mai reveni niciodată de pe urma scandalului. La procesul ei, preşedintele tribunalului a întrebat-o:
– Nu la Trianon ai întâlnit-o prima dată pe Jeanne de La Motte?
– Nu, n-am văzut-o niciodată, a răspuns ea. Şi era adevărat.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.