Norul lui Oort, vinovat de asteroizii apocaliptici?


asteroid90La un moment dat, în rândul oamenilor de ştiinţă, a făcut o oarecare vâlvă ipoteza după care catastrofele soldate cu primenirea biosferei Pământului s-ar repeta cu o anumită regularitate. Vinovatul principal ar fi „norul lui Oort”, un inel din blocuri imense de gheaţă, rămas de la crearea Sistemului Solar, la o distanţă de 0,3-1,5 ani-lumină în jurul Soarelui. Un companion invizibil al astrului zilei (o pitică roşie în ultima sa fază ? o stea neutronică ? o planetă necunoscută foarte mare ?) ar putea perturba periodic acest nor, declanşând o ploaie de blocuri spre centrul Sistemului Solar. Unele dintre aceste blocuri pot deveni comete, dar ocazional pot nimeri şi în calea Pământului.

O analiză efectuată pe calculator asupra unui număr de 19 cratere de impact, cunoscute pe planeta noastră, a relevat că producerea lor prezintă (cu o credibilitate de 99,8%) o periodicitate de 28,5 milioane ani. Cum dispariţia dinozaurilor (acum 65 de milioane de ani) s-ar datora impactului cu un asteroid sau o cometă, şi periodicitatea acestui impact este de aproape 30 de milioane de ani, asta ar însemna că în câţiva milioane de ani, planeta sigur va fi lovită de un asteroid uriaş.

Desigur, ipoteza respectivă nu este singura în stare să explice fenomenul. O altă teorie presupune, de pildă, că Sistemul Solar traversează o dată la circa 30 milioane de ani câte un braţ al Căii Lactee.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO