Nicolae Ceauşescu, marele nebun care a condus România 25 de ani

16.516 vizualizari

Mai e nevoie să spun cine a fost Nicolae Ceauşescu? Desigur că nu! Cred că ştie aproape oricine. Însă ceea ce se va citi în acest material (sintetizat după Paul Ştefănescu) nu foarte mulţi au aflat. Căci aici vom vorbi despre fricle şi afecţiunile psihiatrice ale dictatorului român, acest nebun care a condus România timp de 25 de ani.

Nicolae Ceauşescu folosea 3 litri de sânge de la bebeluşi…

Pentru a-şi prelungi viaţa – cea politică o făcea cu ajutorul acoliţilor săi şi a aparatului politic – Nicolae Ceauşescu a recurs la serviciile celor mai competenţi specialişti ca să-şi trateze afecţiunile de care suferea. Dar, dacă este firesc ca orice om să apeleze la un medic la nevoie, nu oricine se transformă în… vampir. În fiecare lună, o echipă de „medici” prelevau circa trei litri de sânge de la douăzeci de sugari pentru a-i administra dictatorului.

Ceauşescu era schizofrenic şi paranoic!

Patografia lui Ceauşescu este ieşită din comun. Un sindrom complex de paranoia şi schizofrenie. Consultat de un psihiatru în perioada 1963-1964, acesta i-a pus diagnosticul de mai sus. Din păcate pentru el, medicul i-a comunicat celor din jurul său şi drept urmare a fost suprimat, fiind aruncat pe fereastră de câţiva necunoscuţi. Trebuia să dispară. Era un pericol. Putea să divulge un secret de stat cu consecinţe incalculabile pentru partid!

Dedublarea personalităţii în ansamblul de tulburări ale caracterului cuprinzând orgoliu, neîncredere, susceptibilitate exagerată, judecăţi false, tendinţă la interpretări care favorizează delirul şi, indus, reacţii agresive, cruzime etc. pledează pentru paranoia.

Psihopaţii paranoici se remarcă prin orgoliu excesiv, stimă nejustificată faţă de sine, neîncredere în oameni, idei preconcepute, fanatism în idei politice, pot gândi şi comite crime politice etc.

Paranoicul refuză orice interpretare care nu-i convine; Ceauşescu nu admitea să fie contrazis, tinzând spre dictatură absolută. Halucinaţiile lipsesc; memoria este bună, la fel orientarea în timp şi spaţiu. În ultima perioadă de timp, se putea constata în discursurile sale o lipsă de coerenţă în idei, repetarea acestora şi o totală dezlânare a conţinutului. Delirul paranoicului este contagios – menţionează tratatele de specialitate – delir în doi sau colectiv. Bolnavul convinge şi pe alţii.

Psihopatia paranoică este caracterizată de patru simptome principale, toate fiind prezente la tabloul clinic oferit de Nicolae Ceauşescu:
1. Supraaprecierea persoanei proprii (orgoliu, narcisism);
2. Dispreţul, minimalizarea importanţei şi valorii celorlalţi;
3. Apariţia unor erori de logică în gândire (goana după argumente, detalii, încăpăţânare);
4. Lipsa supleţei adaptative socio-profesionale.

Megalomania, manifestare a schizofreniei

Este ştiut că dictatorul se implica direct în proiectarea unor lucrări, ale căror idei le prelua sau erau propria sa iniţiativă. Şi într-un caz şi în celălalt, distingem o serie de trăsături ce caracterizează o stare patologică (schizofrenia). În primul rând, ca o notă dominantă, megalomania, tendinţa spre gigantism, ce a culminat pe toate planurile, nu numai al construcţiilor (palate, canale, uzine, sistematizare şi diverse alte proiecte), ci şi sub aspect istoric şi cultural (scrierea de „opere”, colecţionarea de decoraţii şi titluri ştiinţifice). Dar nu se poate uita furia delirantă de a demola şi distruge, aspect legat de figuri istorice precedente (boala lui Nero de exemplu).

Psihoza schizofrenică se caracterizează prin două teme majore în jurul cărora individul prezintă idei delirante:
1. Persecuţii (teama de omorâre şi îmbolnăvire);
2. Supraaprecierea propriei persoane (sau a ideilor sale politice, religioase, mistice etc).

Dictatorul era diabetic

Cu mai mulţi ani în urmă i-a fost depistat un diabet, prezent şi la unul dintre fraţii săi, Andruţa. A fost operat de un cancer al prostatei, de pe urma căruia a fost obligat să poarte în permanenţă o sondă.

Nu putea vorbi ca lumea…

Deşi se exprima greu din copilărie, nu putea pronunţa corect anumite litere şi cuvinte, în 1988 i s-a declarat o afecţiune numită afazia Broca, caracterizată prin pierderea momentană a vorbirii şi prin imposibilitatea trecătoare de a-şi exprima ideile şi sentimentele.

Privitor la defectele de vorbire, Ceauşescu prezenta dislogii şi dislalii sau tulburări mentale ale limbajului, respectiv dificultatea pronunţării de sunete, silabe şi cuvinte, acestea fiind consecutive modificărilor de formă şi conţinut ale gândirii, deci cu un fond mult mai profund decât ar părea unui nespecialist. O leziune cerebrală poate fi incriminată, cauzele fiind multiple.

…şi era deosebit de crud

Seara, Ceauşescu urmărea filme în care torturile, sângele ce curgea şi execuţiile deţinau un loc de frunte; organiza deseori vânători ce culminau în veritabile carnagii, mai ales că animalele fie că erau îmblânzite şi nu se fereau, fie că erau aduse în faţa carabinei sale.

Ideile delirante ale dictatorului

Din grupa ideilor delirante expansive (tulburări ale gândirii) specifice psihozelor organice, se poate constata ideea de bogăţie constatate la Ceauşescu (depuneri de mari sume de bani la bancă, nenumărate vile, adevărate palate, în care se depozitau obiecte de patrimoniu de incalculabilă valoare sustrase din muzee, îmbrăcăminte în cantităţi industriale etc.) ca să nu mai vobim de cadourile oferite (de fapt cerute prin intermediari: kilograme de aur, diamante sintetice, blănuri, bijuterii etc).

Idei de reformă şi paternitatea unor principii politice (comunismul şi partidul, centrul vital… actul de la 23 august, versurile imnului de stat etc.), de filiaţie (galeria marilor bărbaţi făuritori ai istoriei neamului); ideile de mărire, forţă, frumuseţe, talent – toate sunt prezente la Ceauşescu. Exagerarea a mers până acolo, încât imaginea sa atunci când apărea în presă era retuşată şi trucată de fotografi.

Ca să nu poarte ochelari, Ceauşescu avea textul scris cu litere mari

Pentru ca să nu poarte ochelari când îşi citea discursurile interminabile – analogia cu Hitler şi în acest caz este frapantă – textul era scris cu maşină cu caractere mari, anume comandată. Tendinţa spre discursuri interminabile trădează un caracter isteric (hiperactivitate verbală).

Fobiile „preşedintelui prea-iubit”

Dictatorul prezenta diverse obsesii fobice: teama faţă de locuri şi situaţii nejustificate, pe care nu o putea alunga. De remarcat că această stare trebuie deosebită de anxietate, la care teama e lipsită de obiect. Fobiile nu apar izolat, ci înmănuncheate, creând o stare de teamă de aspect general (pantofobie). După cum se ştie, fobiile se schimbă între ele şi irupe teama de a nu apărea vechile fobii.

Printre alte fobii de care suferea, amintim agorafobia (de străzi, pieţe), claustrofobia (de a nu sta în locuri închise, tunele, buncăre), fobii care l-au făcut să renunţe la reţeaua subterană pentru a fugi pe data de 22 decembrie 1989, preferând elicopterul şi maşina: nasofobia (frica de boală), cancerofobia şi tanatofobia (frica de moarte).

Ceauşescu, lipsă totală de imaginaţie

Ceauşescu nu era în măsură să-şi reprezinte un plan sau să aprecieze o machetă făcută la scară. Îşi dădea părerea numai la scara 1:1! Şi după aceea, dacă nu-i plăcea ceva, ordona, printr-un gest caracteristic făcut cu mâna, să se dărâme totul. Este vorba de agnozie imaginativă grafică. Percepţia îi tulburată printr-un defect de integrare gnozică (de transformare a excitaţiei în senzaţie şi a acesteia în imaginea perceptivă la scară naturală) datorită unor leziuni ale centrilor de integrare.

În evoluţia bolii dictatorului, nu trebuie omis aportul direct al Elenei Ceauşescu, ale cărei trăsături erau identice. Împreună, cei doi au dezvoltat un sindrom binecunoscut de psihiatri, nebunia în doi, fiecare menţinând sau amplificând tulburările de comportament ale celuilalt.