Nae Ionescu avea de gând să-l detroneze pe Carol al II-lea cu ajutorul legionarilor


carol-ii-leaÎn continuare, vă prezentăm un fragment din discuţia purtată de fostul mitropolit, Tit Simendrea, în anul 1937, cu profesorul de metafizică, Nae Ionescu, cu ocazia demiterii lui Mircea Eliade din postul de asistent al lui Nae Ionescu sub motiv că scrie şi publică literatură pornografică, cu referinţe la romanul „Maitreyi”. Detronarea lui Eliade a fost o lovitură indirectă dată profesorului Nae Ionescu, care, din carlist (susţinător al regelui Carol al II-lea al României), devenise anticarlist. Se ştie că Nae Ionescu jucase un rol important la întoarcerea în ţară şi întronarea ca rege a ex-prinţului Carol. Acesta, ajuns rege, n-a mai vrut să asculte de sfaturile filozofului.

Mitropolitul întrebându-l pe Nae Ionescu ce gânduri are în relaţiile cu regele, profesorul i-a răspuns:
– Să-l izgonesc.
– Dar cum ai să faci?
– Eu l-am adus, eu îl voi alunga.
– Bine, dar cum? N-ai partid, n-ai armată. Pe ce te bazezi? a întrebat Mitropolitul.
– Voi utiliza pe legionari.
– Dar legionarii nu te recunosc ca pe şeful lor. Ei îl au pe Codreanu.
– Codreanu va face ce vreau eu. Voi şti eu cum să-l manevrez.
– Bine, dar nu tu l-ai adus pe Carol şi nu tu ai făcut atâta tam-tam în gazetă pentru aducerea lui? Ce o să zică opinia publică atunci cînd te-o vedea făcând azi contrariul celor ce ai scris?
– Opinia publică n-are memorie. Mă va aplauda, sunt sigur. Ba chiar va fi încântată de alungarea unui monarh curvar şi speculant, pus pe căpătuială.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu