
În fiecare vară din 1993, zeci de mii de oameni participă la Barcelona (Spania), la Sonar, un festival de 3 zile dedicat muzicii electronice, artei și designului. În 2018, pentru a sărbători 25 de ani de la debut, organizatorii festivalului s-au asociat cu Institutul pentru Studii Spațiale din Catalonia și cu METI International, pentru a trimite o serie de mesaje interstelare către steaua Luyten, o stea pitică roșie aflată la aproximativ 12 ani-lumină de pe Pământ. Această stea se remarcă pentru faptul că găzduiește GJ237b, cea mai apropiată planetă potențial locuibilă din afara sistemului nostru solar. S-ar putea ca acolo să se găsească viaţă inteligentă (sau nu).
De-a lungul mai multor nopți, de la sfârșitul anului 2017 și începutul anului 2018, din Tromsø, Norvegia, s-a trimis un mesaj personalizat de Sonar către GJ237b. Mesajul a începe cu un salut: primele 33 de numere prime, repetate pe două frecvențe radio alternative. După aceasta, urmează un scurt tutorial pe care cei care au trimis mesajul speră să-i înveţe pe extratereştri să extragă muzica scrisă de muzicienii de la Sonar și încorporată în mesaj.
Fiecare melodie din mesajele Sonar are doar câteva secunde. O melodie a fost creată, având un efect sonor ca dintr-un film de groază. O altă melodie folosește numerele atomice ale oxigenului, siliciului și ale altor elemente, ca frecvențe pentru tonurile pure. În general, se foloseşte muzica ca o modalitate de a transmite informații (fiziologia noastră, tehnologia noastră) care ar putea interesa un destinatar extraterestru.
Nu e prima dată când se transmite muzică în spaţiul extraterestru, în speranţa că o altă fiinţă ne va asculta. Nava spațială Voyager 1, prima navă umană care a ajuns în spaţiul interstelar, poartă un aparat fonografic placat cu aur, în care poate fi auzită muzică populară mexicană, muzică rock-roll și multe altele. În 2001, un mesaj către spaţiul cosmic, trimis de radiotelescopul Evpatoria din Ucraina, reda lucrări ale lui Beethoven, Vivaldi și Gershwin; câțiva ani mai târziu, NASA a trimis o melodie Beatles către o stea aflată la 400 de ani-lumină distanţă.
Dar mesajele Sonar sunt unice în măsura în care sunt singurele transmisii interstelare care folosesc melodii concepute de muzicieni în mod special pentru comunicarea cu eventualii extratereştri. Dacă mesajele vor ajunge în 2030 la planeta GJ237b şi acolo locuiesc extratereştri inteligenţi, poate că în anul 2042 vom primi şi răspunsul…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











