Spre sfârşitul verii anului 1944, Mattoon, din Illinois, a devenit celebru datorită unui agresor care a terorizat timp de două săptămâni încheiate acest orăşel situat în centrul statului (cu o populaţie de 15.827 locuitori, conform recensământului din 1940). Când evenimentele au luat sfârşit, s-a declarat că făptaşul nu exista. „Nebunul care gazează din Mattoon” va dăinui ca un exemplu clasic al isteriei în masă.
Un om misterios deschide gazul oamenilor în casele lor
Atacatorul-fantomă din Mattoon şi-a manifestat pentru prima oară prezenţa la 31 august, când un cetăţean din localitate s-a trezit din somn, simţind că i se făcuse rău. A izbutit cu greu să se ducă până la baie, iar la înapoiere în dormitor a întrebat-o pe soţia sa dacă nu lăsase din greşeală gazul deschis. Ea a răspuns negativ, dar când a vrut să se scoale ca să verifice a constatat că nu se putea mişca.
În altă parte a orăşelului o tânără mamă, care a auzit-o pe fetiţa sa tuşind, a încercat să se ridice, dar nu a reuşit nici ea.
La ora 23, în noaptea de 1 septembrie, „o mireasmă dulceagă, ce îţi provoacă greaţa” a trezit-o din somn pe o altă tânără mamă. Pe măsură ce mirosul devenea tot mai puternic, doamna Bert Kearney a simţit că „picioarele şi partea inferioară a corpului paralizaseră… M-am sculat şi am ţipat”, a relatat ea. O oră şi jumătate mai târziu când soţul ei s-a înapoiat de la serviciu a observat un om ciudat stând la fereastra dormitorului. El l-a descris pe necunoscut ca „un bărbat înalt în haine de culoare închisă şi cu şapcă.” Kearney l-a fugărit, dar intrusul a reuşit să scape.
O isterie în masă
Aceste evenimente s-au desfăşurat înainte ca să se fi auzit despre „nebunul care gazează” sau despre „anestezistul fantomă”, dar întâmplările nu puteau fi rezultatul isteriei în masă. Din păcate, în stadiul acesta Mattoon Journal Gazette a preluat şi a publicat povestea, numind-o pe doamna Kearney „prima victimă” ceea ce nu numai că era neadevărat, dar presupunea că vor mai fi şi alte victime. Întâmplător, au urmat alte atacuri cărora li s-a făcut publicitate folosind stilul prozei fantastice, care mai mult crea panică decât informa.
Şi alţi locuitori s-au plâns poliţiei că „un miros dulce, greţos” se răspândise brusc în locuinţele lor, paralizându-i timp de 90 de minute. Nimeni nu îl văzuse pe autorul care răspândise gazul, însă târziu, în seara zilei de 5 septembrie, o femeie – care se înapoia acasă cu soţul – a zărit în faţa intrării o pânză albă. În aceeaşi clipă a simţit un miros. „Am avut senzaţia că trupul mi-a fost străbătut de curent electric… Şocul m-a zguduit din cap până în călcâie şi apoi s-a concentrat în zona genunchilor, creându-mi o stare de paralizie” şi-a reamintit ea ulterior. Curând, faţa şi buzele i s-au tumefiat, a început să sângereze pe gură, iar trupul îi zvâcnea. Aceste simptome dramatice au dăinuit până când poliţia a sosit la faţa locului. Vizita poliţiştilor a produs ceea ce părea a fi primele dovezi fizice – o cheie şi un tub gol de ruj de buze găsite în apropierea locului unde se aflase pânza. Chiar în momentul când poliţia interoga perechea, o femeie din altă parte a orăşelului auzea un intrus umblând la fereastra dormitorului ei. Înainte ca să izbutească să se ridice din pat a simţit un gaz pătrunzând în cameră, care a imobilizat-o timp de mai multe minute.
Gazificatorul care creează panică
Către miezul nopţii, o femeie a telefonat la poliţie informând că cineva încercase să forţeze uşa de la intrarea în casă, care însă fugise speriat de ţipetele ei. Conform relatărilor presei, descrierea făcută spărgătorului se potrivea cu imaginea generală a „gazificatorului”. E posibil ca incidentul să nu fi avut nici o legătură cu „anestezistul-fantomă”, dar asemenea poveşti au alimentat panica deja în creştere. Două zile mai târziu, o femeie şi fetiţa sa de 11 ani au afirmat că au auzit când cineva încerca să forţeze fereastra locuinţei lor. Ele au încercat să iasă afară, dar un gaz misterios a facut-o pe mamă să-şi piardă cunoştinţa.
Rezumând evenimentele într-un articol la 8 septembrie, cotidianul Herald din Decatur scria: „Victimele relatează că primul simptom e un şoc electric care le străbate trupurile, după care li se face greaţă, urmată de o paralizie parţială. De asemenea, ele suferă arsuri la gură şi în gâtlej, iar feţele li se umflă”.
Oamenii patrulau pe străzi pentru a-l prinde pe gazificator
Zilele treceau, atacurile continuau, iar cetăţenii se indignau că poliţia nu a fost în stare să-l prindă pe făptaş. Autorităţile statale au reuşit să convingă liderii locali să renunţe la protestul în masă plănuit să aibă loc pe 9 septembrie. Între timp, cetăţeni înarmaţi patrulau noaptea fără să ţină seama de apelul la reţinere lansat de şeful poliţiei. Acesta a recunoscut că „există un maniac … ce foloseşte un gaz (dar) multe aşa-zise atacuri sunt doar crize isterice. Teama de gaz e disproporţionată în raport cu efectul relativ neprimejdios al gazului folosit”.
Zvonurile zburau: se presupunea că făptaşul era un nebun sau „un inventator excentric” (teoria favorită a şefului poliţiei, care însă a fost abandonată), ori chiar un om-maimuţă. Argumentele pentru această ultimă noţiune nu sunt cunoscute.
Spaima a atins culmea în noaptea de duminică, 10 septembrie, când cinci persoane au fost agresate. A doua zi dimineaţa poliţia devenise şi mai sceptică, relevând inexistenţa unor dovezi solide şi sugera ca plângerile ulterioare să fie îndrumate spre a fi examinate la Institutul Memorial Mattoon. Examinarea chimică a pânzei implicată în incidentul petrecut cu cinci zile în urmă nu a dat nici un rezultat. Noaptea următoare când politiţa a primit noi apeluri din partea unor persoane care comunicau că au fost atacate, le-a ignorat considerându-le alarme false, deşi într-un caz un medic ce s-a deplasat la locuinţa victimei a simţit mirosul gazului.
Poliţia afirmă că atacurile au fost o iluzie
În dimineaţa zilei de 20, cu prilejul unei conferinţe de presă, şeful poliţiei a declarat: „Poliţia locală în colaborarea cu poliţia de stat, a examinat şi reexaminat cazurile semnalate şi nu a descoperit nicio dovadă în sprijinul poveştilor relatate. De vină este isteria de care au fost cuprinse presupusele victime”. Cât priveşte mirosul dulceag, şeful poliţiei a sugerat că vântul ar fi putut aduce de la uzina chimică din apropiere emanaţiile de tetraclorură de carbon. El nu a explicat de ce înainte de 31 august nu existase asemenea problemă.
În pofida acestei dezminţiri oficiale cu privire la existenţa făptaşului, „nebunul care gazează” a făcut o ultimă vizită la domiciliu. În seara zilei de 13, un martor ocular a surprins „o femeie în haine bărbăteşti” în timp ce împrăştia un gaz pe fereastră, în dormitorul Berthei Burch. A doua zi doamna Burch şi fiul ei adult, au descoperit sub fereastra cu pricina urmele unor pantofi cu tocuri înalte. Din motive care vor fi evidenţiate curând, acesta ar putea fi unicul şi cel mai interesant caz care a avut loc la Mattoon.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Spre sfârşitul verii anului 1944, Mattoon, din Illinois, a devenit celebru datorită unui agresor care a terorizat timp de două săptămâni încheiate acest orăşel situat în centrul statului (cu o populaţie de 15.827 locuitori, conform recensământului din 1940). Când evenimentele au luat sfârşit, s-a declarat că făptaşul nu exista. „Nebunul care gazează din Mattoon” va dăinui ca un exemplu clasic al isteriei în masă.
