Misterul bolii lui Darwin: sindromul vomitatului periodic


darwin99Misterul bolii de care suferea naturalistul Charles Darwin, autorul „Originii speciilor”, a fost recent dezlegat de către cercetătorii australieni. Potrivit acestora, este vorba de sindromul vomitatului periodic (Cyclical Vomiting Syndrome – CVS).

Un doctor australian a reuşit să pună un diagnostic comun simptomelor pe care părintele evoluţionismului le-a avut pe parcursul vieţii. John Hayman, profesor asociat la Monash University din Melbourne, sugerează că autorul „Originii Speciilor” a fost victima unei boli neobişnuite, transmisă ereditar – CVS. Natura exactă a bolii lui Darwin, care culmina intermitent cu o serie de simptome fizice, a fost un mister atât istoric, cât şi medical. Stările de ameţeală, vomă, durerile de cap şi de stomac şi problemele cu pielea l-au deranjat întreaga viaţă pe Charles Darwin, care, în perioadele în care afecţiunea era activă, se închidea în sine. În trecut, au existat speculaţii potrivit cărora naturalistul ar fi fost ipohondru, ar fi avut atacuri de panică, ar fi fost instabil emoţional. Posibilele diagnostice fizice au inclus o infecţie a urechii medii, otrăvirea cu arsenic şi infecţii parazitare tropicale, cum ar fi maladia Chagas.

Potrivit lui Hayman, diagnosticul real e CVS, care afectează în special copiii, dar care se poate regăsi şi la adulţi. „Sindromul are legătură cu migrenele, însă are mai mult de a face cu o problemă genetică. Simptomele clasice ale CVS includ greţuri severe, dureri de cap, anxietate şi dureri abdominale intense. Numeroşi pacienţi suferă şi de eczeme sau infecţii recurente ale pielii”, a spus el. Membrii familiei lui Darwin au avut la rândul lor o parte dintre simptomele descrise mai sus. De altfel, mama i-a murit în urma durerilor abdominale puternice, pe când el avea numai opt ani. „Variaţiile lui genetice moştenite l-au făcut <<mai puţin puternic>>, însă şansele lui de supravieţuire au crescut simţitor graţie intelectului, colegilor loiali, soţiei devotate, familiei, servitorilor şi bogăţiei personale”, a spus medicul.

Sursa: www.ziua.ro

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock