În anii ’30 ale secolului 20, arheologul Doris Z. Stone a descoperit în statul Costa Rica din America Centrală sute, poate mii de sfere de piatră, cu dimensiuni de la câţiva decimetri până la câţiva metri, având o formă geometrică perfectă. Cea mai mare din ele cântărind 16 tone, a fost transportată împreună cu altele mai mici pentru a decora oraşul San Jose, capitala ţării.
Iniţial, s-a emis teoria „bulgărilor de zăpadă”, pentru a explica formarea acestor sfere perfecte de piatră. Ele ar fi apărut prin rostogolirea pe pantele vulcanilor a unui miez dur care a crescut progresiv prin învelirea lui în
lavă, întocmai ca un imens bulgăre de zăpadă.
Ciudat, însă, că aceste pietre nu conţin lavă întărită şi au fost găsite în locuri care n-au de-a face cu vulcanii. Amplasamentul lor urmăreşte o schemă, iar forma lor nu este un rezultat al rostogolirii spontane pe panta munţilor, ci al prelucrării artistice a unor blocuri ce ating 24 de tone (ceea ce corespunde dimensiunilor minime ale paralelipipedului iniţial din care se ciopleşte o sferă de 16 tone).
Doris Z. Stone apreciază că „sferele din Costa Rica trebuie adăugate misterelor megalitice ale lumii noastre”. De altfel, băştinaşii numesc aceste sfere răspândite pe litoral, pe insula Camaronal, pe vârfurile muntoase ale lanţului Cordilera Brunquera „piedras cansadas”, deci un fel de „mingi cereşti”. Ele sunt amplasate după o anumită schemă, deplasarea lor a ridicat
extraordinar de grele probleme tehnice şi e un lucru cert stabilit că nu provin din „ateliere” locale.
Carierele din care trebuie să fi provenit materia primă n-au fost descoperite
nicăieri şi nici „vulcanii” paterni. „Se pare că avem de-a face cu exponate ale unei culturi megalitice de o formă specială, confuzie la care ne conduce şi îngroparea câtorva sfere în pământ”, sugerează un arheolog ceh.