În arhivele secrete ale cavalerilor templieri (printre altele în „Botezul focului” – statutul secret întocmit de magistrul Roncelinus și păstrat parțial într-un pergament din 1240, aflat astăzi la Vatican), aflăm următorul fapt senzaţional: în campaniile lor din Orientul Mijlociu și bazinul mediteranean, cavalerii templieri întâlniseră orașe care posedau sfere metalice foarte mari, furnizoare de lumină și căldură. În jurul obiectelor respective se manifestau însă fenomene care astăzi ar putea fi asimilate radioactivității.
În insula Cipru, câteva fortărețe și palate din Famagusta și Nicosia au fost distruse prin explozia accidentală sau voită a unor astfel de sfere, după cum consemnau nu numai cronicile Ordinului, dar și cancelarul Ciprului, Philippe de Mézières, și învățatul Guillaume de Machaut în secolul al XIV-lea. Când Templierii au cucerit o cetate de pe coasta siriană, în secolul al XII-lea, și au descoperit „un glob care lumina fără încetare”. Marele Maestru al Templierilor a poruncit ca obiectul să fie aruncat în mare căci, fără îndoială, „era o lucrătură diavolească”. Rezultatul a fost o furtună pornită din senin și moartea tuturor peștilor din zonă; toate acestea nu au făcut decât să întărească presupunerea cucernicului războinic, care, deși ironizat de propriii săi cavaleri, a trecut la o metodică dezinfectare a locurilor, folosind în acest scop apă sfințită.
Din nefericire, astfel de vestigii neprețuite erau repede distruse, fie de autoritățile religioase, care le considerau „necurate”, pentru că nu aveau un combustibil identificabil, fie în cursul nesfârșitelor războaie din perioada medievală.