Mareşalul Antonescu înainte de executare: „Nu sunt supărat pe rege şi-i mulţumesc…”, deşi regele Mihai l-ar fi putut salva de la moarte


Astăzi, 1 iunie, se împlinesc 76 de ani de la execuția Mareşalului Ion Antonescu, executat la ordinul Moscovei. Desigur, există controverse legate de personalitatea sa (legate de execuţia evreilor, de faptul că a continuat războiul împotriva URSS şi după ce Armata Română a trecut Nistrul, sau de participarea sa alături de Hitler la cel de-al doilea război mondial). Însă,  Mareşalul Antonescu a avut o modalitate demnă de a trece în tărâmul morţii, fără a purta pică sau sentimente neîmplinite de răzbunare.

Astfel, în ultima scrisoare a mareşalului trimisă de la Jilava soţiei sale, Maria, cu o zi înainte de execuţie, el a spus multe lucruri extraordinare, din care am spicuit:

* Am stat cu capul sus şi fără teamă în faţa judecăţii, după cum stau şi-n faţa Justiţiei Supreme.
* Judecata de astăzi nu mă înjoseşte şi nu mă atinge; judecata de mâine va fi dreaptă şi mă va înălţa.
* Nimeni în această ţară nu a servit poporul de jos cu atâta dragoste, pasiune, dezinteres, cum am servit eu.
* Sunt pregătit să mor, după cum am fost pregătit să sufăr.
* Am fost un învins, au fost şi alţii, mulţi alţii. După dreapta judecată, istoria i-a pus la locul lor. Mă va pune şi pe mine.
* Să răspundem la ură cu iubire, la bine cu mângâiere, la nedreptate cu iertare.
* Spune-i Regelui că nu plec supărat pe el. Mai mult, spune-i că îi mulţumesc că mi-a dat prilejul să mă aşez cu un minut mai devreme lângă martirii Neamului, care au luptat pentru gloria şi mărirea lui.

O scrisoare de adio extraordinară… Şi mai cu seamă se remarcă faptul că Antonescu nu-i poartă pică regelui Mihai pentru condamnarea sa, mai ales că regele, dacă ar fi dorit cu adevărat, ar fi putut să-l salveze pe mareşal de la moarte.