Mata Hari, cea mai celebră spioană din lume

Pe numele adevărat Margaretha Geertruida Zelle, Mata Hari s-a născut la 7 august 1876, la Leenwarden, Friesland (Olanda). Este una dintre cele patru odrasle ale cuplului Adam Zelle – pălărierul oraşului – şi Antje Van der Meulen. Mitomană, viitoarea dansatoare va furniza ziariştilor şi impresarilor vremii numeroase versiuni privitoare la locul şi data naşterii ei şi identitatea părinţilor.

După falimentul tatălui, îmbogăţit prea rapid din afaceri cu petrol, soţii Zelle se despart. Rămasă orfană de mamă, fata este preluată de naşul său, care se hotărăşte s-o pregătească pentru o meserie cinstită. O trimite la Şcoala Normală de Educatoare din Leyda, însă îl seduce pe director şi trebuie să fie retrasă.

Se mărită la 17 ani cu un ofiţer chel şi mai bătrân cu 20 de ani decât ea

La vârsta de 17 ani, este dată în grija unui unchi din Haga, unde citeşte următorul anunţ, la rubrica „Matrimoniale“: „Ofiţer în permisie, cu serviciul în Indiile Olandeze, doreşte cunoştinţă tânără în vederea căsătoriei“. Nu este o propunere serioasă. Este doar o glumă, pusă la cale de prietenul unui ofiţer, pe nume MacLeod, care se apropie de vârsta de 40 de ani. Totuşi dornică să se mărite, se aruncă în braţele acestui scoţian de viţă veche, chel, dur, zgârcit, dar brav, şi nu se lasă până nu-l convinge s-o ia de nevastă. La acea vreme, virtuoasă, Margaretha se simte neglijată. Rămâne însărcinată şi naşte un băiat, în ianuarie 1897, căruia îi pune numele Norman John. Cei trei MacLeod pornesc spre Indiile Olandeze, unde mai vine pe lume Jeanne Louise.

Despărţirea de familie

Neînţelegerile din cuplu se agravează, după ce copii sunt otrăviţi. Fetiţa este salvată ca prin minune, însă decesul fratelui nu poate fi evitat. Autorul crimei nu va fi niciodată depistat. Ofiţerul îi reproşează nevestei toate cele întâmplate, deşi ea nu are nicio vină. Pusă la zid pe nedrept şi cu nervii la pământ, după nenorocirea prin care a trecut, se îmbolnăveşte de febră tifoidă. Ofiţerul demisionează şi se retrag împreună într-un sătuc. Certurile conjugale nu contenesc nici după ce se însănătoşeşte. Soţii MacLeod se întorc în Olanda şi se despart.

Pozează pentru pictori în Paris

În 1903, Margaretha porneşte spre Paris. Merge din atelier în atelier pentru a convinge pictorii să le pozeze pe bani. Deşi este apetisantă – nu o frumuseţe excepţională – o găsesc necorespunzătoare. Are părul negru, ochii negri şi îndrăzneţi, tenul măsliniu, corp zvelt, dar umeri şi şolduri largi, braţe şi picioare plinuţe. Îi place să fie diferită, să fie în centrul atenţiei, să treacă drept extravagantă şi să facă scandal. O salvează talentul de a pune în valoare o anatomie mediocră prin dans. Toată viaţa învaţă să-şi ascundă defectele. Pe scenă va apărea mereu cu două cochilii de metal, pe post de sutien, din cauza sânilor flasci. Reuşeşte până la urmă să pozeze pentru câţiva pictori, din Paris, dar obţine sume modeste. Revine în Olanda, însă nici aici nu-şi găseşte de lucru.

Şochează asistenţa prin dansurile executate în cluburi

În 1904, se întoarce în capitala Franţei. Se angajează la un proprietar de şcoală de echitaţie, care intuieşte că are chemare pentru dans. O împinge să-şi facă debutul în salonul doamnei Kireevski. Îşi dezveleşte trupul şi şochează asistenţa, în timp ce dansează şi flutură „voalurile acoperinde şi căzânde“.

Guimet o lansează ca dansatoare, la 13 martie 1905, cu ocazia unui spectacol pe care îl susţine la Muzeul de Artă Orientală. Reprezentaţia este precedată de o conferinţă despre dansurile vedice. Margaretha susţine că a învăţat secrete brahmanice de la cele mai faimoase „preotese“ ale Indiei. Pretinde că interpretează dansuri hinduse şi javaneze, dar în realitate nu cunoaşte riturile vedice. Spectacolul este o impostură. Din fericire, nu se află orientalişti în sală.

Îşi pune numele de „Mata Hari”, adică „Ochiul zilei”

Parisul îi cade la picioare. Deşi n-o va idolatriza niciodată ca pe Sarah Bernhardt sau Isadora Duncan, publicul este fascinat de constumaţiile novatoare – cu un simplu voal în jurul taliei. Dansatoarea îşi dozează bijuteriile şi voalurile în funcţie de spectatori. Pentru a căpăta statul de „expert orientalist“, îi trebuia şi un nume asiatic. Îşi spune Mata Hari, însă, nu ştie că este un apelativ malaiezian, nu hindus. „Mata“ înseamnă ochi, iar „Hari“, zi, în traducere liberă, „Ochiul zilei“.

Devină celebră, fiind întreţinută de amanţi bogaţi

„Obiect“ de curiozitate, Mata Hari devine un produs ce se vinde bine şi i se deschide calea unei cariere internaţionale. Dansează la Madrid, unde cucereşete atât publicul, cât şi un prieten de nădejde, în persoana ambasadorului Franţei, Jules Cambon. I se propune să evolueze la Monte Carlo, în „regele Lahorului“ de Massenet – compozitor care o va admira foarte mult – deşi până atunci nu făcuse decât amatorism în domeniul dansului.

Ulterior, se îndrăgosteşte de locotenentul Alfred Kiepert – însurat cu o unguroaică – şi se instalează la Berlin. Însă, numai după cîteva luni, este atrasă din nou la luminile rampei. I se oferă un rol într-o pantonimă la Londra. În anul 1906, declanşează un „război al goliciunii“, la Viena, pe care îl câştigă. Totuşi, în ziare, apar articole critice, care o determină să se întoarcă la Paris. Impresarul, Gabriel Astruc – împreună cu care colaborează timp de zece ani – nu-şi face griji să-i găsească contracte. Trăieşte pe picior mare, întreţinută de amanţi. După un eşec într-un spectacol în care trebuia s-o întruchipeze pe Cleopatra, se retrage aproape doi ani şi se izolează de lume. Ultimul spectacol din viaţa ei va avea loc pe data de 14 decembrie 1914, la Teatrul Regaldin Amsterdam. Anul următor face o escapadă la Paris, unde încearcă să-şi recupereze lucrurile pierdute din cauza războiului.

Debutul în lumea spionajului

Se întoarce în ţara natală la începutul anului 1916. Devine crudă – chiar dacă – în relaţiile amoroase. Obţine permisiunea de a reintra în Franţa, unde îşi găseşte, în sfârşit, marea dragoste: ofiţerul rus Vadim de Maslov. Pentru a-l însoţi în staţiunea Vittel, trebuie să ia legătura cu căpitanul Ladoux, şeful contraspionajului francez care-i propune să lucreze pentru serviciul de informaţii. Acceptă propunerea, pentru bani. Odată intrată în jocul propus de Ladoux, comite numeroase erori. Şeful contraspionajului nu va recunoaşte nici măcar că a recrutat-o vreodată, în adevăratul înţeles al cuvântului. Va susţine că doar l-a interesat pentru că era suspectă. Confundată cu spioana germană Clara Benedix, Mata Hari este închisă la Londra, după care este expulzată în Spania.

Deşi Ladoux îi întoarce spatele, se încăpăţânează să facă spionaj cu orice preţ. Îl asaltează pe ambasadorul Germaniei la Madrid, căruia i se oferă pentru a obţine informaţii. Se întoarce la Paris, pentru a-şi primi răsplata şi pentru a se mărita cu bărbatul iubit. Şeful contraspionajului pretinde că nu a primit mesajele. O tratează cu răceală şi dezinteres. Sfătuit de consiliul ambasadei sale, Maslov o anunţă că se însoară cu altă femeie. Margaretha este lovită din toate părţile.

Arestarea sa

În dimineaţa zilei de 13 februarie 1917, poliţia o ridică de la hotelul Eliysée-Palace. Sub acuzaţia de spionaj, compliciate şi înţelegere cu duşmanul, este aruncată în închisoare. Unii spun că ar fi numai o spioană ocazională – spioană fără stăpân – fără pregătire profesională. „Cum a fost posibil ca această persoană lascivă, fanfaroană şi fără minte să treacă drept spioana secolului şi să dea numele său tipului feminin de agent secret“, se întreabă Sam Waagenar, care a investigat enigma Mata Hari timp de aproape 30 de ani. Potrivit altor autori, dansatoarea ar fi urmat cele mai bune şcoli germane de spionaj şi a obţinut informaţii preţioase pentru nemţi.

Timp de două luni este supusă la interogatorii. Este inculpată, sub titulatura agentului H21 a inamicului, folosindu-se ca probe telegrame semnate este ambasadorul de la Madrid. Imprudentă, Mata Hari mărturiseşte că, într-adevăr, consulul Germaniei de la Amsterdam i-a propus o colaborare. Susţine că a acceptat-o formal, pentru a-şi recupera bunurile reţinute de nemţi, la începutul războiului. Se jură că nu a furnizat niciodată decât informaţii vechi, în schimbul unora noi. Dar „Mata Hari compare în faţa curţii marţiale pentru a fi osândită, nu pentru a fi judecată“, conchide R.W. Rowan în „Istoria Serviciilor Secrete“.

Condamnarea la moarte

La proces, care se desfăşoară cu uşile închise şi fără să se întocmească Proces Verbal, admite că au fascinat-o întotdeauna uniformele şi că a trăit pe seama amanţilor, însă respinge acuzaţia că ar fi servit vreodată Germania. Mata Hari este condamnată la moarte şi executată în zorii zilei de 15 octombrie 1917.

Îmbrăcată ca în zilele ei bune, se comportă cu demnitate şi refuză să fie legată la ochi. În aşteptarea sentinţei, în închisoarea Saint Lazare, se botează şi descoperă credinţa. Unii spun că trupul său neînsufleţit nu ar fi fost cerut de nimeni – de teamă – pentru a fi înmormântat creştineşte şi ar fi fost destinat disecţiei, într-un spital parizian. Alţii susţin că ar fi fost înmormântată în noul cimitir din Vincennes.

Fiica ei avea să moară la vârsta de numai 18 ani, în urma unei hemoragii cerebrale. Mata Hari rămâne unul dintre miturile cele mai exploatate de presă, cinema şi literatură.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.