Marele Sfinx de la Giza reprezintă un monument antic extrem de enigmatic. Ridicat în apropierea celor trei mari piramide egiptene, Marele Sfinx are corpul unui leu şi capul unui om ce poartă o coroană regală pe cap. Dar, când şi de cine a fost el ridicat? Şi cu ce scop? Şi imaginea cui reprezintă?
Referitor la vechimea sa, există o ipoteză pe care am expus-o într-un articol din 2015 – Oamenii de ştiinţă propun o ipoteză şocantă: Marele Sfinx din Egipt are 800.000 de ani vechime! Cine l-a construit? Extratereştrii sau Giganţii din Biblie? Căci omul modern nu exista atunci… – conform căreia, ţinând cont de nivelul de eroziune al giganticului monument, acesta ar avea cel puţin 800.000 de ani vechime. Dacă ipoteza ar fi adevărată, acest lucru ar însemna că Marele Sfinx din Egipt este cel mai vechi monument de pe suprafața Pământului, împingând drastic înapoi în timp originea omenirii și a civilizației, care, conform istoricilor, ar fi început undeva în anul 4.000 î.Hr., nu în anul 800.000 î.Hr.! Aşadar, nu avem decât două ipoteze: 1) Civilizaţiile antice au locuit planeta mult mai demult decât oamenii de știință sunt dispuși să accepte. 2) Marele Sfinx a fost construit de alte civilizaţii decât cele umane (de extratereştri sau de giganţii din Biblie).
Să fie vorba de extratereştri? Dar, iată că această ipoteză este confirmată şi de o altă pistă. Arheologii au stabilit că împăraţii romani şi cuceritorii greci din antichitate au continuat tradiţia faraonilor egipteni de a vizita şi de a depune sacrificii Sfinxului, lăsând în urmă diverse inscripţii.
Aceste inscripţii afirmau credinţa, care a continuat şi în timpurile arabe, că Sfinxul a fost lucrarea zeilor; el a fost considerat a fi „vestitorul unei viitoare epoci de pace”. O inscripţie a împăratului roman Nero considera Sfinxul ca fiind „Armachis, Superiorul şi Mântuitorul”.