Foto: prelucrare proprie dupa N.C. Wyeth Painting Print
Unul dintre cele mai cunoscute personaje istorice a britanicilor este regele Arthur, erou naţional, războinic arhetipal. Şi, cu cât acesta e mai cunoscut, cu atât e şi mai misterios, pentru că el apare doar în legende. Dar care este legenda şi care este adevărul?
Pe scurt, mitul principal al lui Arthur este acesta: el a fost primul fiu al regelui Uther Pendragon, născut în Britania în timpuri extrem de tulburi și de haotice. Înțeleptul mag Merlin l-a sfătuit să îl crească pe micul Arthur într-un loc secret, astfel încât nimeni să nu-i cunoască adevărata identitate.
Între timp, Uther Pendragon a murit, iar Britania a rămas fără rege. Cu ajutorul magiei, Merlin înfipsese o sabie într-o piatră. Pe sabie scria cu litere de aur că cel care va reuși să scoată sabia din piatră va fi regele de drept al Britaniei. Mulți au încercat, dar toți au eșuat, până când Arthur a scos sabia, iar Merlin l-a încoronat.
După ce și-a frânt sabia într-o luptă cu regele Pellinore, Merlin l-a dus pe Arthur la un lac și o mână misterioasă a ieșit din apă dăruindu-i faimoasa Excalibur. Cu această sabie, Arthur era invincibil în bătălie. După ce s-a căsătorit cu Guinevere, al cărei tată i-a dăruit Masa Rotundă, Arthur a adunat un grup impresionant de cavaleri în jurul său și a pus bazele curții la castelul Camelot. Cavalerii Mesei Rotunde, cum au devenit cunoscuți, i-au apărat pe oamenii Britaniei de dragoni, uriași și cavaleri negri. De asemenea, au căutat o comoară pierdută: cupa folosită de Hristos la Ultima Cină, cunoscută și drept Sfântul Graal.
După numeroase bătălii crâncene împotriva saxonilor invadatori, Arthur a condus Britania spre marea victorie de la Muntele Badon, unde înaintarea saxonilor a fost, în cele din urmă, oprită. Totuși, nu totul mergea bine, deoarece viteazul cavaler Lancelot se îndrăgostise de regina lui Arthur, Guinevere. Intrigile cuplului au ieșit la lumină, iar Guinevere a fost condamnată la moarte, iar Lancelot, izgonit. Cu toate acestea, Lancelot s-a întors pentru a salva regina și a dus-o în castelul său din Franța. Atunci, Arthur a pornit o expediție militară pentru a-l găsi pe Lancelot. În lipsa lui, Mordred (fiul lui Arthur de la sora sa vitregă, vrăjitoarea Morgause, cu care se culcase în tinerețe fără să-și dea seama cine era) a încercat să preia puterea asupra Britaniei. Când Arthur s-a întors, tatăl și fiul s-au luptat în bătălia de la Camlann, unde Arthur l-a ucis pe Mordred, dar a primit, la rândul său, o rană mortală. Trupul lui Arthur a fost depus pe o barcă misterioasă și purtat în josul râului până la insula Avalon.
La scurt timp după ce au aflat de moartea lui Arthur, Lancelot și Guinevere au murit de durere. Totuși, trupul lui Arthur nu a fost găsit niciodată și mulți spun că doarme undeva sub un deal, în compania cavalerilor săi, așteaptând să pornească din nou întru salvarea Britaniei.
Sursele povestirii regelui Arthur și a Cavalerilor Mesei Rotunde provin din perioade diferite. Prima referință demnă de încredere provine din „Historia Britonum”, atribuită unui misterios călugăr galez, Nennius, și scrisă în jurul anului 825 d.Hr. în această lucrare, Arthur este descris ca un comandant militar, iar Nennius înșiră 12 bătălii în care i-a învins pe saxoni, culminând cu victoria de la Muntele Badon. Din nefericire, numele de locuri folosite de către Nennius pentru bătălii nu mai există de multă vreme și niciunul dintre situri nu poate fi identificat cu certitudine. Potrivit „Annales Cambriae” din secolul al X-lea, Arthur și fiul său, Mordred, au fost uciși în bătălia de la Camlann, în 537 d.Hr.
Una dintre sursele majore o reprezintă „History of the Kings of Britain”, scrisă de clericul galez Geoffrey de Monmouth în jurul anului 1136. În narațiunea lui Geoffrey aflăm pentru prima oară de rivalitatea dintre Arthur și Mordred, de sabia Excalibur, de Merlin, magul sfătuitor al regelui, și de plecarea finală pe insula Avalon. Totuși, Sir Lancelot, Sfântul Graal și Masa Rotundă nu sunt menționate în această lucrare. Operele lui Geoffrey de Monmouth au fost criticate de contemporanii săi și considerate pure ficțiuni. Mulți învățați de astăzi sunt de aceeași părere. Totuși, ca și în cazul istoricului grec Herodot, descoperirile arheologice moderne încep să susțină câte ceva din cele scrise de Geoffrey.
Poate că dovezile arheologice ne pot trimite în direcția lui Arthur cel istoric. Locurile cel mai des asociate cu regele Arthur în literatură se află în partea de vest a Angliei: Tintagel, locul de naștere al regelui, Camelot, locul întâlnirilor de la Masa Rotundă, și presupusul loc de veci din Glastonbury. Despre presupusele morminte ale regelui Arthur și al reginei Guinevere, găsite de călugării Abației Glastonbury în 1190 d.Hr., se crede că reprezintă un fals elaborat, conceput de călugări pentru a strânge bani pentru abație, care fusese de curând distrusă de un incendiu. Totuși, unii cercetători cred că Glastonbury însuși are legătură cu Arthur, sugerând că regiunea din jurul Glastonbury Tor (un deal aflat la marginea orașului modern) ar putea fi insula Avalon, unde a fost dus Arthur după ce a a fost rănit mortal în bătălia de la Camlann.
Au existat multe speculații cu privire la cine a fost Arthur și dacă a fost o persoană istorică. O teorie este că Arthur a fost un lider romano-britanic pe nume Ambrosius Aurelianus, care a luptat împotriva saxonilor nu în secolul al Vl-lea, ci la sfârșitul secolului al V-lea, la câteva zeci de ani după ce legiunile romane părăsiseră Britania. Alți cercetători, printre care reputatul învățat arturian Geoffrey Ashe, l-au identificat pe Arthur ca fiind Riothamus, un lider militar activ în jurul secolului al V-lea, numit într-o sursă „Regele Britanilor”. Luptând alături de romani cu o armată uriașă alături, a participat la campania lor împotriva lui Euric, regele vizigoților din Galia (Franța), dar a dispărut apoi în Burgundia, în anul 470 d.Hr. Numele Riothamus are să fie o latinizare pentru cea mai mare căpetenie sau rege suprem și a fost mai degrabă un titlu decât un nume personal, ceea ce ar explica deosebirile față de numele Arthur.
În esență, a existat o bază istorică pentru tradițiile lui Arthur. Faptul că legenda a supraviețuit atât timp dovedește că Arthur a atins o coardă sensibilă în conștiința umană și a răspuns nevoii profunde de identificare nu doar cu un erou, ci și cu un rege care simbolizează însuși spiritul Britaniei.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
