Maestrul Yoda din seria SF „Războiul stelelor” apare într-un manuscris medieval vechi de 700 de ani! Coincidenţă sau e vorba de un călător în timp medieval!?


yodaÎn 2012, scriam acest articol – Mickey Mouse, celebrul personaj Disney, a fost pictat pe peretele unei biserici din Austria acum 700 de ani – în care arătam cum o frescă dintr-o biserică din Austria semăna foarte bine cu binecunoscutul personaj „Mickey Mouse” din desenele animate produse de Walt Disney. Un expert în artă credea că pictura a fost realizată în jurul anului 1300, făcând-o astfel cu cel puţin 600 de ani mai veche decât personajul lui Walt Disney (reamintesc că Mickey Mouse a apărut pentru prima oară pe marile ecrane în 1928). S-a inspirat oare Walt Disney din această pictură veche pe care ar fi ştiut-o, sau totul e doar o coincidenţă?

Istoria se repetă într-un fel, pentru că într-un manuscris medieval din secolul al XIV-lea, „Smithfield Decretals”, apare desenat o figură ce seamănă foarte bine cu celebrul personaj Yoda din seria SF „Războiul stelelor”. Yoda este portretizat ca fiind un maestru Jedi puternic și înțelept; deşi erau mici ca înălţime, cei din Ordinul Jedi trăiau sute de ani.

Al dracului coincidenţă e faptul că acest Yoda apare în manuscrisul medieval „Smithfield Decretals”, care reprezintă o colecţie de scrisori papale. Imaginea a fost adusă la lumină de Julian Harrison, curator al manuscriselor de dinainte de 1600, la Biblioteca Britanică. În prezent, el are grijă de colecţii istorice extrem de preţioase, ca unele copii ale lui Beowulf, cele mai vechi Biblii ale lumii sau actele emise de Henric al VIII-lea.

Cât priveşte Yoda din manuscrisul medieval, Harrison spune: „Mi-ar place să spun că într-adevăr e Yoda, desenat de un călător în timp medieval, dar, de fapt, reprezintă o ilustrare a poveştii biblice a lui Samson: autorul a avut o imaginaţie bogată!”

yoda 2

P.S. Eu nu cred în coincidenţe, aşa că e una din două:
– ori producătorul din „Războiul stelelor” s-a inspirat din acest manuscris;
– ori într-adevăr avem de-a face cu un adevărat călător în timp!


Lasă un comentariu