Lumea a intrat acum în prima dintre cele patru faze majore ale haosului și distrugerii financiare – avertizează un economist. 3 cvadrilioane de dolari datorii globale până în 2030?


Egon von Greyerz, fondatorul Matterhorn Asset Management (cu sediul în Elveția), într-un articol publicat pe kingworldnews.com, publică o serie de previziuni extrem de proaste despre lume; conform domniei sale, lumea ar fi intrat acum în prima dintre cele patru faze majore ale haosului și distrugerii financiare. Câteva idei din aceste previziuni:

* Atunci când haosul lovește, acest lucru ne va afecta pe toți, pe bogați și săraci, pe tineri și bătrâni – nimeni nu va scăpa!

* Lumea se confruntă acum cu o pandemie globală şi este paralizată pentru al treilea an.

* Există blocaje, carantinări, pașapoarte covid, școli închise, birouri închise, industrii majore care dau faliment, frontiere închise parţiale, mai multă birocrație, documente și teste. În același timp, tipărirea banilor a crescut exponențial.

* Efectul acestor schimbări constante de reguli și închideri va avea în mod clar un efect devastator asupra unei economii mondiale și a unui sistem financiar deja foarte fragil.

* Marea problemă a economiei globale este nivelul exorbitant al datoriilor.

* Trebuie să ne amintim că niciodată în istorie nu a existat o criză globală a datoriilor de această amploare. Niciodată până acum bulele de datorii la acest nivel din Europa, America de Nord și de Sud, Asia, Africa și Oceania n-au ajuns la nivelurile pe care le experimentăm acum.

* Priviţi graficul de mai jos privind evoluţia datoriei globale: de la 1,5 trilioane de dolari (în 1971), la 100 de trilioane de dolari în anul 2000, pentru a atinge astronomica sumă de 300 de trilioane de dolari în 2021. Se preconizează că 2030, datoria globală ar putea ajunge la 3 cvadrilioane de dolari (adică 3.000 de trilioane de dolari)!

* Lumea se află acum în ape total neexplorate și foarte precare. O navă aflată într-un asemenea pericol nu necesită mai mult decât o furtună minoră pentru a fi lovită de avarii ireparabile. Nimeni nu poate prognoza ce se va întâmpla din moment ce nu avem cu ce să comparăm această criză. Dar ceea ce este foarte probabil este că o „creatură” teribilă a fost creată de bancheri și guverne, iar ea va ajunge la o soartă teribilă – o soartă despre care doar viitorii istorici o pot spune.

* Pământul se confruntă în următorii ani cu o bombă cu ceas de 3 cvadrilioane de dolari – o perspectivă într-adevăr foarte înfricoșătoare…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO