Marea prăbuşire a Bursei americane din 1929, rezultatul lăcomiei capitalismului

„Trebuia să stai la coadă ca să găseşti un loc de unde să te arunci pe fereastră, şi speculanţii vindeau locuri pentru trupuri în East River”  (Umoristul Will Rogers, comentând consecinţele prăbuşirii Bursei din 1929)

Coada se întindea de-a lungul coridorului, trecea prin uşile duble ale băncii, ajungea la intersecţie şi dădea apoi colţul. Zeci de oameni stăteau la coadă, cuprinşi de panică, însă cei mai mulţi dintre ei încercau să-şi menţină, cât de cât, calmul. Până la sfârşitul zilei, oamenii aceştia urmau să piardă toţi banii pe care îi aveau la bancă. Aproape niciunul dintre ei nu va mai ajunge până la ghişeul casierului ca să retragă ceea ce avea, înainte ca banca să se închidă şi să dea faliment, una dintre cele aproximativ patru mii de bănci care nu au putut supravieţui epuizării depozitelor sale, declanşate de prăbuşirea Bursei din New York din 1929.

Mulţi istorici susţin că reticenţa preşedintelui SUA, Calvin Coolidge (1923-1929), de a impune restricţii guvernamentale speculaţiilor de la Bursă a dus la prăbuşirea acesteia, în 1929.

Herbert Hoover (preşedintele SUA între 1929 şi 1933) este considerat vinovat pentru că a declanşat Marea Recesiune care a urmat după prăbuşire, prin faptul că a semnat Legea Smoot-Hawley referitoare la tarife, care impunea taxe ameţitor de mari pentru produsele de import. O mie de economişti l-au implorat să-şi exercite dreptul de veto împotriva ei, dar fără niciun rezultat. Smoot-Hawley intenţiona să descurajeze importurile de bunuri care erau disponibile şi în Statele Unite, protejându-i astfel pe micii producători americani. Dar legea nu a acţionat în acest fel şi rezultatul real a fost un război comercial internaţional care a aprofundat şi a prelungit Marea Recesiune.

Se mai discută şi acum dacă Prăbuşirea Bursei din 1929 a fost adevărata (şi singura) cauză a Marii Recesiuni. Întrucât erau mai multe cauze ale Marii Recesiuni din Statele Unite şi ale recesiunii mondiale pe care a declanşat-o, ar fi întrucâtva incorect să considerăm că acesta este singurul eveniment care a precipitat lucrurile.

Dar, ca eveniment luat în sine, Prăbuşirea Bursei din 1929 a avut un efect devastator asupra Statelor Unite şi asupra lumii întregi şi, astfel, trebuie să fie considerat drept una dintre cele mai mari catastrofe financiare din istorie.

În ziua de joi, 24 octombrie 1929, America a avut o imagine preliminară a ceea ce avea să se întâmple. În acea zi, valorile de la bursă au scăzut dramatic şi Bursa din New York s-a transformat într-o casă de nebuni cuprinsă de panică în care brokerii încercau să vândă cu orice preţ acţiunile înainte să piardă totul. În holul Bursei se aflau, în acea zi, peste 1100 de brokeri care executau ordinele de vânzare. Într-o zi normală, 750 ar fi fost o cifră mare. Printre locuitorii New York-ului se răspândise zvonul că exista un fel de stare de urgenţă financiară şi mii de oameni au venit pe Wall Street, încercând disperaţi să afle ce se petrecea în interior.

„Ce aţi auzit? Cât a scăzut piaţa? Ce să facem?” Toate aceste întrebări se auzeau mereu în rândurile mulţimii îngrijorate, când cei care reuşiseră să ajungă la galeria vizitatorilor ieşeau afară. În galerie se afla, în acea zi, nimeni altul decât Winston Churchill şi, probabil, privea şocat împreună cu toţi ceilalţi cum acţiunile coborau vertiginos tot mai jos şi mai jos.

La ora unu, căderea a fost oprită, când un grup format din cei mai mari bancheri a venit să investească 20 de milioane de $ în cele mai importante acţiuni. Aceasta părea să rezolve situaţia şi, aproximativ, două treimi din pierderile zilei au fost recuperate la sfârşitul acestei zilei de tranzacţionare.

Dar fusese un răgaz temporar şi, după câteva zile de suişuri şi coborâşuri abrupte, în ziua de marţi, 29 octombrie, „Marţea neagră”, Bursa s-a prăbuşit, în momentul în care, într-o singură zi, s-au pierdut 15 miliarde de dolari. Până când economia şi-a revenit un deceniu mai târziu, această cifră s-a dublat, cu alte cuvinte peste 30 miliarde de dolari au dispărut din economia Statelor Unite.

Cea mai apropiată analogie cu ceea ce s-a întâmplat cu acţionarii individuali, la 29 octombrie 1929, este ceea ce s-a petrecut cu acţionarii de la Enron, când compania a dat faliment la începutul anului 2001. CNN a intervievat mai mulţi funcţionari de la Enron care îşi investiseră toate fondurile de pensii în acţiuni Enron şi au pierdut totul atunci când valoarea acţiunilor a ajuns la câţiva penny. Contul unuia dinte angajaţii Enron fusese de 1,2 milioane $ înainte de falimentul companiei. După aceea, îi mai rămăseseră în cont 5 500 $. El i-a spus reporterului de la CNN că are intenţia s-o ia de la început. Omul avea cincizeci şi trei de ani în momentul interviului.

Prăbuşirea Bursei a provocat pierderi majore economiei Statelor Unite. A fost unul dintre factorii care au provocat Marea Recesiune. În următorii trei ani de după 29 octombrie, şomajul din SUA a crescut vertiginos, de la şapte la şaisprezece milioane de oameni.

Care a fost cauza prăbuşirii?

Printre motivele enumerate în ultimii şaizeci de ani se numără mărfurile puternic supraevaluate, fraudele comise de brokeri, cumpărările excesive la limită, administrarea defectuoasă a Rezervelor Federale, minciunile marilor mahări ai corporaţiilor cu privire la siguranţa investiţiilor şi viabilitatea companiilor în care au investit oamenii. La acestea se adaugă incompetenţa preşedintelui Hoover şi alte cauze, dintre care unele i-ar face de ruşine chiar şi pe cei mai paranoici adepţi ai teoriei conspiraţiilor.

Ca urmare a prăbuşirii, guvernul a scăzut imediat ratele dobânzilor, ceea ce a făcut să crească masa monetară, dar apoi a făcut greşeala să mărească ratele în 1931, fapt ce a diminuat puterea banilor şi a frânat serios creşterea economică.
Avea să fie nevoie de un deceniu întreg pentru ca economia Statelor Unite să revină la nivelul de dinainte de crah.

Cel de-al doilea război mondial, cu nevoile lui de producţie şi forţă de muncă – o creştere forţată, ca să spunem aşa – a reprezentat salvarea economiei. Nu putem să nu ne întrebăm cît ar mai fi durat recesiunea dacă America nu ar fi intrat în război, în 1941.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.