Kailas, un munte sacru pentru 4 religii ale lumii… Când va veni sfârşitul lumii, muntele şi întregul ţinut Olmo Lungring se vor ridica la cer!


Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free)

Considerat „centru al lumii” atât de budişti, cât şi de hinduşi, muntele Kailas (din Tibet) a atras secole de-a rândul pelerini tibetani, nepalezi şi indieni. Adepţii hinduismului consideră Kailasul (6714 m) o replică a muntelui Meru şi reşedinţa zeului Shiva. Pentru unii tibetani, Kailasul (cunoscut sub denumirea „Muntele Preţios”) este venerat ca locul de reşedinţă al lui Demchok, emanaţia mânioasă a lui Buddha Sakya Muni, precum şi ca sălaş al ascetului şi misticului din secolul al XI-lea Milarepa. De asemenea, Kailas este venerat şi de către jainişti.

Conform legendelor, chiar de aici, din ţinutul Olmo Lungring, a pătruns în Tibet învăţătura tradiţiei Bon, care a înflorit în Tibet cu mult înainte ca religia budistă să ajungă aici. Tot în acest loc a locuit primul învăţător Bon, Tonpa Shenrab, „preotul perfecţiunii”, un prinţ din familia regală Dmu. Textele sacre datează viaţa acestuia cu mileniul al XVI-lea î.Hr. Cercetătorii încă dezbat problema ţinutului mitologic Olmo Lungring. Există indicii în favoarea ideii că regiunea Olmo Lungring ar putea fi amplasată în cele mai diverse teritorii, însă în acelaşi timp, Olmo Lungring nu s-a considerat niciodată un loc în adevăratul sens al cuvântului, reprezentând un teritoriu ascuns în care au acces doar cei iluminaţi.

Pentru a ieşi de acolo, Tonpa Shenrab a lansat o săgeată care a format un culoar lung de trecere, deschis şi astăzi puţinilor aleşi. Conform tradiţiei, dacă războaiele sau alte nenorociri vor ameninţa supravieţuirea omenirii, tainica vale va deveni locul salvării celor cu adevărat credincioşi. O prorocire vorbeşte despre faptul că, atunci când valorile religioase vor pieri în lume, din Olmo Lungring va veni un propovăduitor al înţelepciunii care va face să renască învăţătura spirituală a tradiţiei Bon. Când va veni sfîrşitul lumii (mai exact, sfârşitul unui alt ciclu cosmic), lumea va fi distrusă şi înghiţită de foc, iar Olmo Lungring se va manifesta în plan terestru, ridicându-se la cer, unde se va uni cu prototipul său ceresc, Sipa Yesang.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO