Al-Ukhaidir, misteriosul palat al celor „1001 de nopţi”

În deşertul Mesopotamiei se înalţă o fortăreaţă, imensă, uluitoare, care captivează şi emoţionează pe toţi cei care apreciază arhitectura militară. Structura fortificaţiilor, frumuseţea lor impunătoare încântă vizitatorul, iar vechimea construcţiei (secolul IX) dovedeşte superioritatea Orientului faţă de Occident, în acest domeniu.

Al-Ukhaidir este situat la aproximativ 150 km sud-vest de Bagdad şi la vest de Babilon; şaizeci de kilometri îl despart de Eufrat. Stranie apariţie în mijlocul unui deşert monoton şi neîndurător! Nicio aşezare, nicio oază în această imensitate, străbătută rareori de câţiva păstori cu turmele lor de oi.

Un castel situat în mijlocul deşertului

Căile de acces la acest castel izolat nu sunt prea uşoare: mai întâi, se ajunge la Karbala, oraş principal, foarte populat, unul dintre lăcaşurile sacre ale musulmanilor siiţi; apoi trebuie parcursă o distanţă de 50 de kilometri pe un drum local din deşert, uneori plin de nisip. Părăsind Karbala, ariditatea locului se face simţită tot mai mult, uscăciunea deşertului fiind copleşitoare.

Cadrul acesta golit de orice urmă de viaţă pregăteşte în mod spectaculos ivirea castelului, punându-l şi mai bine în valoare. La orizont se detaşează, ca într-un miraj, forma sa masivă, cu mult timp înainte de a fi aproape de el. Încetul cu încetul, liniile sunt tot mai clare, contururile mai precise, turnurile şi contraforturile compun striaţii mari de umbre şi lumini.

Un profesor francez de arheologie a fost atacat de o bandă locală în exploatarea castelului Al-Ukhaidir

Primii europeni care au izbutit să ajungă la Al-Ukhaidir pot fi consideraţi exploratori autentici. În secolul XVIII, un călător englez care-l văzuse a prezentat, la înapoiere, o descriere sumară, dar, până la sosirea unui alt european s-a scurs un secol şi jumătate.

În 1908, Louis Massignon, orientalist foarte cunoscut, profesor la College de France, primise, din partea Institutului francez de Arheologie Orientală, o misiune ştiinţifică de cercetare în Mesopotamia. Auzise despre castelul situat în deşert şi dorea să-l vadă de aproape; aşadar, a făcut toate demersurile şi pregătirile necesare. Nu era o problemă minoră, fiecare detaliu era important.

Profesorul vorbea curent limba arabă şi poseda recomandări călduroase ale oficialităţilor; şi-a alcătuit o escortă şi, după un lung drum călare, au ajuns la Al-Ukhaidir. Acolo, lucrurile au luat o întorsătură neplăcută: Massignon a fost atacat de un grup de indigeni ca măsură de represalii împotriva unei acţiuni poliţieneşti, în care câţiva partizani ai acestei grupări de răzvrătiţi fuseseră ucişi.

„Escorta mea s-a risipit la prima salvă, spune el, şi am rămas aproape singur; din fericire, mica şi insuficienta mea escortă s-a regrupat curând şi am reuşit să pătrundem în castel; ne-am instalat şi am pregătit planul de releveuri şi fotografii. Am încercat să parlamentăm cu grupul ostil care ne împresura. Mi-am dat seama că nu le puteam ţine piept, din cauza inferiorităţii noastre numerice… Am părăsit, aşadar, castelul, dar când am revenit, escorta mea era mai bine pregătită şi mult mai numeroasă…”

Am citat acest pasaj pentru a sublinia faptul că unele investigaţii arheologice nu erau lipsite de riscuri. Actualmente, singurul risc pe care-l poate avea cineva care se îndreaptă spre Al-Ukhaidir este cel de a-şi vedea maşina împotmolită în nisip.

Cum arată acest castel?

În Iraq vestigiile civilizaţiilor antice reţin atenţia călătorului şi-i stârnesc admiraţia, dar castelul de la Al-Ukhaidir îl încântă nespus. Fascinaţia pe care o exercită este explicabilă: ciudăţenia apariţiei unei construcţii de acest gen în mijlocul deşertului, amploarea şi rigurozitatea construcţiei, structurile şi lucrările de fortificaţii datând dintr-o epocă îndepărtată, care au fost aplicate mult mai târziu la castelele din Occident.

S-au făcut multe conexiuni în privinţa aceasta, unele chiar tulburătoare, dar Al-Ukhaidir datează din secolul IX, anterior, deci, cu trei sau patru secole unor construcţii similare europene. Castelul atrage şi prin faptul că a fost construit numai din piatră, cărămida fiind folosită doar în mod secundar. Natura solului irakian a făcut să predomine construcţiile din cărămidă, a căror monotonie oboseşte călătorul care străbate Iraqul.

Cât despre Al-Ukhaidir… el este din piatră (datorită căreia faţada a căpătat o frumoasă patină aurie), ceea ce explică conservarea foarte bună a castelului pe care-l admirăm şi în ziua de azi. Planul a fost conceput conform celor mai stricte reguli ale simetriei: castelul este înconjurat de un zid de apărare pătrat, totalizând aproximativ 800 de metri, flancat alternativ de turnuri semicilindrice şi de contraforturi. La fiecare unghi se află un mare tum rotund. O poartă întărită se deschide la mijlocul fiecărei laturi ale pătratului; cea dinspre nord reprezintă intrarea principală, permiţând accesul direct la palatul rezidenţial care se înfăţişează, în interiorul incintei, ca un vast ansamblu arhitectonic.

Să facem mai întâi înconjurul acestui zid de apărare foarte întins (bine conservat pe o mare parte a lungimii sale) care lasă o impresie deosebită de trăinicie, de forţă. Constatăm că nu lipseşte niciunul din posturile de apărare: creneluri în mari arcade susţinute pe contraforturi, grupate câte două, între turnurile semicirculare; deasupra lor, în zidul de apărare, un şir de deschideri verticale înguste, ca nişte ferestruici, pentru a trage cu arcul.

Planul, construcţia, dotarea cu mijloace ofensive şi defensive a unei cetăţi fortificate medievale, ca să înfrunte asaltul oamenilor şi al vremurilor, pot fi studiate la Al-Ukhaidir, ridicat în secolul IX, cu multe secole înaintea castelelor din apusul Europei. Faptul este cu totul remarcabil!

Accesul în interiorul incintei se face pe poarta principală, din aripa de nord. Se intră într-o sală vastă, monumentală, subîmpărţită în patru naosuri formate de coloane masive care susţin arcade solide. Imediat, pe dreapta, se trece printr-o curte mărginită de un portic, din care au rămas doar câteva fragmente de coloane: e locul unde fusese ridicată o moschee.

Palatul fortului: locul unde s-au întâmplat povestirile din „1001 de nopţi”

Palatul rezidenţial se înalţă în centrul dreptunghiului imens, conturat de incintă. Conceput după un plan dreptunghiular, dimensiunile sale sunt impresionante: 90 m lungime pe 75 m lăţime. Un zid gros, flancat din loc în loc de contraforturi circulare masive, îl înconjoară din toate părţile. Un asediator care ar fi izbutit să pătrundă în curte s-ar fi izbit, astfel, de a doua linie de apărare.

Fortăreaţa, de fapt un palat imens, se întinde în lungime, conform unui plan arhitectonic simplu: totul este rânduit în jurul curţii centrale dreptunghiulare, de 33 m pe 27 m. Parterul acesta impunător este apărat de o terasă; nenumăratele curţi, săli şi coridoare – adevărat labirint – sunt cufundate într-o binefăcătoare semiobscuritate, absolut necesară în acest loc, unde temperatura atinge cele mai ridicate cote în anotimpul cald.

Să nu uităm că poveştile cuprinse în O mie şi una de nopţi se petrec în mare parte la Bagdad, care nu se afla prea departe de Al-Ukhaidir; nu puteau izvorî în altă parte, decât pe tărâmul acesta al mirajurilor, în care ivirea castelului din deşert pare ireală, îmbinând ciudăţenia provocatoare cu feeria.

Misterul datei de construire al castelului

Ce reprezenta un asemenea castel şi când fusese construit? Nicio inscripţie nu trăda vreo dată, stabilind epoca în care fusese clădit; cu toate acestea, un arheolog francez îl încadra între secolele IV şi VII ale erei noastre. Se atribuia, aşadar, castelului o considerabilă vechime. Ulterior, au apărut câteva modificări în privinţa datării.

Serviciile arheologice irakiene s-au ocupat cu multă grijă de acest monument uimitor, efectuând săpături şi restaurări importante: s-a descoperit că una din camerele palatului fusese iniţial o moschee. În consecinţă trebuia admisă ideea că Al-Ukhaidir fusese ridicat într-o epocă în care era răspândit cultul islamic, deci între anii 820 – 860.

De ce a fost înălţat acest fort?

O ipoteză, destul de plauzibilă, i-a atribuit lui Ibn-Mussa, nepotul califului El Mansur – întemeietorul Bagdadului – proiectul de a înălţa un castel întărit, pentru că el fusese forţat să renunţe la califat. În felul acesta, Al-Ukhaidir, adevărat palat din O mie şi una de nopţi, reprezenta un fel de închisoare fastuoasă rezervată celui constrâns să se retragă.

O singură ipoteză nu ajungea pentru justificarea masivului sistem de apărare a castelului. Deşertul a neliniştit întotdeauna puterea instalată în câmpia mesopotamiană. Al-Ukhaidir reprezenta o fortăreaţă puternică, de unde putea fi supravegheată o zonă pe o rază de cincizeci de kilometri înainte de a se ajunge la Eufrat; eventualii năvălitori puteau fi ţinuţi la distanţă cu ajutorul mijloacelor ofensive şi defensive de care dispunea castelul.

În faţa aripei de nord a intrării monumentale se întinde o clădire vastă, destul de deteriorată; sunt clădirile-anexă ale castelului, care cuprindeau, probabil, cazarma, grajdurile, caravanseraiul (han mare la care poposeau caravanele). Era nevoie de o garnizoană numeroasă, bine dotată, pentru a păstra Al-Ukhaidir-ul.

Problema apei, atât de necesară, fusese rezolvată printr-o reţea de rezervoare şi de canale subterane de drenare (asemănătoare subteranelor captând apa din locurile plantate cu palmieri, în Sahara), din care au rămas câteva vestigii.

E ciudat că există atâtea îndoieli cu privire la apartenenţa castelului: cel care l-a ctitorit va rămâne veşnic părinteie necunoscut. Cine a fost oare acest constructor genial – şi de unde venea? – care a înălţat în deşert acest palat grandios, dotat cu mijloace de apărare desăvârşite, unice pe vremea aceea? Întrebare stăruitoare, la care am dori să aflăm răspunsul!

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.