Jack cu arcuri de călcâie, fiinţa misterioasă care ataca oamenii pe străzi

Anglia victoriană a înregistrat periodic relatări despre un om sau o fiinţă pe care presa o numea „Springald”, „Spring Heeled Jack” sau „Springheel Jack”‘, adică „Jack cu arcuri de călcâie”. Făptura aceasta şi-a manifestat prezenţa prima oară în septembrie 1837, când a atacat pe rând patru persoane, – trei din ele fiind femei, – în Londra şi împrejurimi. În unul din cazuri atacatorul a sfâşiat rochia victimei, Polly Adams, zgâriindu-i pântecul cu unghiile sale ca de fier.
Ceea ce făcea ca aceste incidente să se deosebească de obişnuitele atacuri amoroase era înfăţişarea atacatorului: înalt, subţire şi puternic, purta pelerină; avea urechi ascuţite, ochi scăpărători şi o gură din care azvârlea flăcări albastre pe faţa victimei. De asemenea, mergea făcând salturi enorme, încât nu era cu putinţă să-l urmăreşti sau să-l prinzi.

Jack, ameninţare publică

În ianuarie 1838, Sir John Cowan, primarul-general al Londrei, l-a declarat pe Jack o „ameninţare publică” şi a constituit grupuri de vigilenţă cu misiunea de a-l prinde pe făptaş şi de a-l aduce în faţa justiţiei. Dar în pofida tuturor măsurilor, atacurile nu au încetat. Astfel, în seara zilei de 20 februarie, un străin a bătut la uşa unei locuinţe, strigând: „Pentru Dumnezeu, aduceţi-ne o lumânare că l-am prins pe Springheel Jack pe drum!” Jane Alsop, o tânără de 18 ani, a adus o lumânare şi la lumina ei a văzut – după cum relata The London Times din 22 februarie –„o siluetă înfăşurată într-o pelerină largă… După ce şi-a înlăturat veşmântul exterior, lumina a dezvăluit o figură hidoasă, care vărsa din gură flăcări albe şi albastre, iar ochii păreau nişte mingi de foc… Purta un coif mare, iar veşmântul ce îi rămăsese lipit de trup părea a fi din piele albă unsuroasă”.

Atacatorul a sfâşiat cu mâinile ca nişte gheare rochia fetei. Fata s-a zbătut şi a fost salvată la intervenţia surorii sale. Cu greu cele două tinere au reuşit să se refugieze în casă, trântind uşa. Fără a se intimida, Jack a continuat să zgâlţâie uşa şi nu a plecat decât atunci când membrii familiei au ţipat de la fereastra etajului, chemând poliţia în ajutor. Jack s-a năpustit şi a dispărut peste un câmp, pierzând din cauza grabei pelerina. Familia Alsop şi ulterior şi populaţia au tras concluzia că Jack avea un complice, deoarece pelerina a fost luată de altcineva.

Jack sufla foc în faţa victimelor sale

Atacuri sporadice au continuat în 1839 şi doar câteva s-au înregistrat în 1843. În 1845, în plină zi şi în faţa unei mulţimi de oameni, Jack a atacat o tânără care traversa un pod dintr-o mahala londoneză. Suflându-i foc în faţă, Jack a înfăşcat-o de umeri si a aruncat-o în canalizarea de dedesubt privind-o cum se îneca. Aceasta a fost singura victimă de care a fost legat numele lui Jack.

Jack atacă peste câţiva zeci de ani

Oricât de bizare erau apariţiile şi comportamentul autorităţile care investigau cazul au considerat că Springheel Jack era o persoană reală. Au circulat zvonuri că sub înfăţişarea acestuia se ascundea Henry, marchiz de Waterford, un tânăr nobil de origine irlandeză cu apucături de nebun şi plin de cruzime; dar era imposibil şi este şi acum cu neputinţă să faci salturi înainte enorme, chiar dacă cizmele ar fi prevăzute cu arcuri la tocuri. Când în timpul celui de al doilea Război Mondial soldaţii germani au încercat lucrul acesta, 85 la sută dintre ei s-au ales cu gleznele
zdrobite.

În orice caz, Waterford a murit în 1859, iar în 1877 Jack sărea cu dezinvoltură de pe un acoperiş pe altul în oraşul Caistor din Norfolk, practic în văzul tuturor cetăţenilor care urmăreau spectacolul. Martorii oculari au declarat că avea urechi uriaşe şi era înveşmântat cu ceea ce părea a fi piele de oaie. În august acelaşi an, Jack îmbrăcat cu o haină de ploaie şi cu „un coif strălucitor” pe cap a apărut în faţa soldaţilor de la cazarma Aldershot de nord. O santinelă care a tras asupra lui a declarat că glonţul îl străbătuse fără a-i face vreun rău. Ultima apariţie cunoscută a lui Jack în Anglia s-a petrecut în septembrie, 1904.

Jack şi OZN-ul

O jumătate de secol mai târziu şi dincolo de ocean, în ziua de 18 iunie, 1953, la ora 2.30 dimineaţa, trei locuitori din Houston şedeau în faţa casei unde locuiau căutând să se bucure de răcoarea nopţii. Deodată au zărit „o umbră uriaşă” străbătând peluza din faţa lor, apoi, săltându-se într-un copac din apropiere. Un licăr cenuşiu, slab, a luminat silueta din copac. Era un bărbat înalt „cu pelerină neagră, cu haine lipite de trup, precum şi cizme trei-sferturi”. Unuia din martori i s-a părut că umbra avea aripi, dar e posibil ca această părere să se fi datorat unei iluzii optice provocată de pelerină. După câteva minute silueta „pur şi simplu s-a topit”. Dispariţia sa a fost însoţită de „un şuier puternic de vânt deasupra străzii”, după care s-a înălţat în văzduh un obiect în formă de rachetă. Ofiţerii de poliţie care au investigat cazul au socotit că martorii oculari erau sinceri şi cu adevărat speriaţi. Aceasta a fost unica apariţie a lui Jack împreună cu un O.Z.N.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.