
Vorbeam în acest articol – Într-un fost document secret se vorbeşte despre existenţa în sistemul nostru solar a unei „planete de fier”, de 50 de ori mai mare decât Terra şi cu o orbită de 3.600 de ani – despre un document secret sovietic, desecretizat între timp, din care putem afla de existenţa în urmă cu peste 1,5 milioane de ani a unei foste planete a sistemului nostru solar, Icarus, din care a rezultat actuala planetă Venus. Acelaşi document secret mai vorbeşte despre următoarele informaţii:
* În urmă cu 350 de milioane a fost creat aşa-zisul „om eteric”, în Agartha, în interiorul Pământul, „leagănul civilizaţiei umane”, de către „strămoşii lunari”, adică de către zeii care au trăit pe planeta Icarus (ce a dispărut în urmă cu peste 1,5 milioane de ani). Luna în acele vremuri era satelitul lui Icarus, care orbita Soarele la o distanţă de 2,3 UA (1 UA = distanţa actuală de la Pământ la Soare). Pământul se afla atunci la 1,8 UA şi avea doi sateliţi: Lel şi Phaston. Astfel, zeii care au creat oamenii provin din Icarus.
* În acea perioadă, o lume izolată a fost creată în interiorul Pământului, având un climat stabil şi fiind protejată de mediul agresiv extern şi de dezastrele naturale, cu surse proaspete de apă şi o temperatură moderată, propice apariţiei vieţii. Primii „oameni”, dacă putem să-i denumim oameni, aveau un înveliş electric eteric de 52 de metri înălţime, astfel că ei au fost numiţi „rasa îngerilor”. Ei erau asexuaţi şi se reproduceau prin diviziune. Rasa eterică a îngerilor a suferit o „condensare” a fiinţei lor, rezultând un trup fizic. „Rasa îngerilor” a existat 240 de milioane de ani, în locul lor apărând „Hiperboreenii”, acum 110 milioane de ani.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025