Întâlnirea şocantă a unui bărbat cu 15 creaturi umanoide, de 50 cm înălţime! De unde provin aceşti pitici?


Cu siguranţă, în lume există multe creaturi misterioase, dar unele dintre cele mai ciudate sunt creaturile pitice. În anul 1971, un bărbat pe nume Frank Banner povestește despre momentul în care a întâlnit un grup de aproximativ 15 ființe ciudate și mici în pădurea întinsă din jurul Winona, Minnesota (SUA), în timp ce făcea o plimbare cu câinele familiei.

Potrivit lui Banner, în timp ce mergea de-a lungul unei anumite căi, brusc a avut sentimentul că este urmărit. Şi chiar era! În câteva secunde, un grup de creaturi cu aspect uman, dar de doar vreo 50 cm înălțime, au ieșit din pădure în fața lui. În mod curios, câinele nu s-a comportat într-o manieră ostilă, ci a dat din coadă, de parcă ar saluta nişte prieteni vechi.

Totuşi, Banner a fost îngrozit de vederea acestei trupe ciudate de mini-oameni – toți îmbrăcați în ceea ce Banner a descris drept „îmbrăcăminte primitivă”. Grupul de pitici misterioşi nu a făcut altceva decât să-i zâmbească lui Banner, să-i facă semn cu mâna și apoi să-și continue drumul. Până în ziua morții sale, Banner a crezut că a întâlnit o rasă extraterestră de proporții foarte asemănătoare oamenilor.

Totuşi, această întâlnire n-ar trebui să fie o surpriză. Într-un eseu cu privire la cartea „Pigmeii din vechime” a lui Tyson, publicat la Londra în 1894, profesorul Windle din Birmingham, remarcă faptul că un neam de pitici furniza cei mai buni războinici şi gărzi de corp aflaţi în slujba mai multor regi. Citiţi mai multe în acest articol: Misterioşii pigmei sau pitici – războinicii şi gărzile de corp ale mai multor regi! Ei au fost pomeniţi chiar şi în Biblie ca fiind „viteji”!

De asemenea, rămășițe fizice ale oamenilor mici au fost găsite în diferite locații. Makhunik – cunoscut ca un oraş al piticilor, vechi de 5.000 de ani, este un loc foarte interesant, care necesită investigații mai științifice. Acest oraș antic este încă învăluit în mister. Piticii pur şi simplu şi-au părăsit oraşul, acoperind ușile caselor lor cu noroi, și nu s-au mai întors niciodată. Despre acest subiect am scris în cadrul acestui articol din mai 2014: Misteriosul oraş Makhunik din deşertul Iranului… Acolo, acum 5.000 de ani, au trăit pitici de 25 de centimetri înălţime! Cum de au existat asemenea fiinţe umane atât de mici!?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock