Salyut 7 a fost o staţie orbitală sovietică lansată pe 19 aprilie 1982. Staţia a fost construită pentru a se efectua diverse experimente ştiinţifice, dar a devenit celebră pentru că în iulie 1984, astronauţii de pe ea s-au întâlnit cu nişte…fiinţe celestiale! La acest eveniment, ce a avut loc pe 12 iulie 1984, au fost martori toţi astronauţii sovietici prezenţi atunci pe staţie: Leonid Kizim, Vladimir Soloviov şi cardiologul Oleg Atkov.
În momentul în care efectuau o serie de experimente medicale, ei au constatat cu uimire că staţia lor a fost înconjurată de un nor luminos şi portocaliu. Astronauţii s-au temut că ar fi vorba de un incendiu, dar până la urmă şi-au dat seama că nu putea fi vorba de aşa ceva.
După ce această lumină a dispărut, ceea ce au văzut cei trei astronauţi sovietici a fost mai mult decât incredibil. Iar povestirea lor a fost relatată pe larg de presa acelor vremuri, printre care şi de „Washington Times”. Astronauţii au declarat că au observat nişte fiinţe colosale, înaripate, umanoide, care se aflau în afara staţiei, în vacuumul spaţiului cosmic. Chipurile acelor fiinţe se asemănau mult cu cele ale oamenilor, iar pe chipul lor se putea citi pace…având chiar un zâmbet beatific!
Soloviov chiar a declarat: „Am văzut 7 figuri gigantice, ce aveau formă umană, dar aripile lor şi halourile din jurul capetelor, semănau foarte mult cu reprezentările clasice ale îngerilor.”
Cosmonauţii au declarat că îngerii aveau circa 25 de metri înălţime, iar anvergura aripilor lor era comparabilă cu cea a unui avion 747. După 10 minute de observare, aceşti îngeri au dispărut. Explicaţia oficială a fost că cei trei au suferit de un fel de iluzie în masă, ca urmare a călătoriei în spaţiul cosmic…