Lucrurile și locurile blestemate se găsesc în toate formele și dimensiunile și se pare că totul poate fi înzestrat cu forţe malefice, în circumstanțe potrivite. De-a lungul veacurilor au existat povestiri cu morminte blestemate, cu picturi blestemate, cu cărți blestemate, și multe altele. Dar astăzi vom vorbi despre o povestire cu un inel blestemat.
În 1903, două ziare – „Times of Southland” şi „Marlborough Express”, au relatat povestirea unui bărbat numit M. Mace, care fusese șef al Poliției din Paris între anii și care avea de spus o relatare bizară. El a pretins că, în decursul a circa 50 de ani, au existat cinci cadavre care au apărut la Morga din Paris, care purtau exact același inel. Toate corpurile nu aveau nicio legătură între ele, iar inelul avea un design atât de unic și distinct, încât cu siguranță trebuia să fie același. Cum au ajuns acești diferiți oameni în posesia inelului și de ce au ajuns cu toții morți? Oare din cauza inelului? Nimeni nu ştie…
Se pare că polițiștii au reuşit să se apropie de rudele ultimei victime care a purtat inelul și au aflat că inelul fusese blestemat pentru a ucide pe oricine îl purta. Este un detaliu ciudat în întreaga poveste, şi anume acela că nu doar familia ultimei victime știa despre blestem, ci şi victima care a purtat inelul era conștientă de presupusul blestem.
Totuşi, ca să fim corecţi, se pare că nu a existat niciodată un șef de poliție din Paris pe numele de Mace în acea perioadă, ceea ce înseamnă că aceasta era fie o greșeală din partea reporterilor, fie că totul a fost doar o poveste senzaţională inventată. Indiferent de situație, „Inelul blestemat al Morgii din Paris” reprezintă totuși o mică ciudățenie istorică. Şi, niciodată nu iese fum fără foc…
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025











