Povestea bizară a ceasului de aur blestemat. Poate fi legată viaţa cuiva de un ceas?


Imagine: petersofkensington.com + prelucrare proprie

Povestirea de mai jos se presupune a fi una reală, fiind tradusă şi adaptată personal din cartea „Haunted Objects: Stories of Ghosts on Your Shelf” („Obiecte bântuite: poveşti despre fantome pe raftul tău”), scrisă de Christopher Balzano şi Tim Weisberg.

Aşadar…  Când Richard era copil, mama lui deţinea un mic ceas de călătorie, care îl avea drept cadou de la bunica ei. Richard niciodată nu s-a simțit confortabil în prezenţa ceasului, spunând întotdeauna că acesta îi dădea fiori, deși habar n-avea de ce.

Ceasul de călătorie arăta ca o mică versiune a celebrului ceas „Big Ben” din Londra. Avea o carcasă din aur și un fundal verde, cu cifre romane aurii. Deși era un ceas obișnuit, acesta
pur și simplu îi displăcea lui Richard. Doar aflându-se în aceeași cameră cu ceasul, obiectul neînsufleţit îi producea un sentiment de nelinişte, de parcă i-ar fi măsurat viaţa băiatului.

Când străbunica lui Richard muri, ceasul nu a mai funcționat, deşi s-a încercat a fi reparat. Richard a început să se întrebe dacă nu cumva ceasul nu-i măsura viața lui, ci mai degrabă viaţa străbunicii sale. Gândul i-a fost suficient pentru a-i trimite frisoane în tot corpul.

Mama lui Richard nu a aruncat niciodată ceasul stricat, pentru că avea pentru ea o valoare sentimentală, însă, pentru Richard, ceasul îi provoca o senzaţie de rău, de fiecare dată când se uita la el.

Când mama lui plecă într-o zi, Richard îngropă ceasul în curte. Când se întoarse şi văzu ceasul lipsă, mama lui făcu ca toţi dracii, dar n-a mai descoperit ce s-a întâmplat cu acel ceas. Dar chiar și acum – la mai mult de 30 de ani după acest ultim eveniment – Richard încă mai poate vedea în somn chipul verde al ceasului, acesta intrându-i în subconştient…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock