Ineditele poveşti despre Kheops şi piramidele sale


piramide20Inventarea piramidei

Încă din cele mai vechi timpuri, Egiptul a fost împărţit în două, Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos. Egiptul de Jos se află în partea de sus a hărţii, aşa că trebuie să mergi spre sud ca să găseşti Egiptul de Sus. Lucrul acesta nu îi deranjează pe locuitorii acestor ţinuturi pentru că Nilul izvorăşte din sud şi, atunci când mergi în amonte, în mod firesc, ajungi într-un sfârşit în Egiptul de Sus, având Egiptul de Jos în nord. Egiptul era divizat şi politic până când Menes, regele Egiptului de Sus, s-a dus şi mai sus şi a cucerit Egiptul de Jos, întemeind Prima Dinastie a Egiptului de Sus şi de Jos în 3400 î.Hr.

Nu s-a întâmplat nimic important în Egipt până la dinastia a treia, când Imhotep cel înţelept, arhitectul şi prim-ministrul regelui Zoser, a inventat piramida, un nou tip de mormânt regal imens, construit din piatră şi despre care se credea că protejează pentru eternitate atât corpul faraonului, cât şi o parte semnificativă din bunurile sale. Ceea ce e totuna cu a zice că Imhotep cel înţelept a venit cu ideea de-a ascunde corpul regelui şi comorile sale într-un monument atât de bătător la ochi încât să nu-l poată rata niciun jefuitor de morminte şi nici vreun alt hoţ. Fireşte că piramidele au fost mereu jefuite de absolut tot ce conţineau, dar faraonii le-au tot construit mai multe secole la rând înainte să-şi dea seama care-i treaba cu acest mod de a ascunde lucrurile.

În fapt, piramida lui Imhotep nu prea era bună de nimic, pentru că între terase nu existau trepte şi pentru că n-avea nici măcar 200 de picioare înălţime. Snefru, întemeietorul celei de-a patra dinastii, a făcut una mai bună cu laturile finisate şi i-a pus trepte de cărămidă, care, din nefericire, s-au prăbuşit curând. Snefru nu mai e cunoscut acum decât ca tată al lui Khufu sau Kheops, cum îl numeau grecii, ctitorul Marii Piramide din Gizeh, odinioară înaltă de 481 de picioare şi care încă mai are aproape 451 de picioare cu toate că nu mai are vârf. Deşi această structură a eşuat în calitate de mormânt, ea rămâne şi astăzi una dintre minunile lumii, pentru că este cel mai mare lucru construit vreodată dintr-un motiv cu totul neîntemeiat.

Marea piramidă a lui Kheops

Kheops a construit Marea Piramidă în jurul anului 3050 Î.Hr.  Desigur, Kheops sau Khufu n-a cărat pietrele cu mâna lui. A fost un geniu, căci i-a pus pe alţii să facă toată treaba. Descoperise că, dacă spui cuiva să facă ceva, în noua cazuri din zece, acea persoană o va şi face. E demodat să-l numeşti pe Khufu un tiran crud pentru că a obligat 100.000 de felahi sau ţărani să muncească douăzeci de ani la mormântul lui. Cercetătorii spun că îi punea să muncească la piramidă numai în cele trei luni de inundaţie anuală, în care, nefiind ocupaţi cu muncile câmpului, ţăranii n-aveau nimic altceva de făcut decât tot soiul de prostioare. Clasele de jos din Egipt erau extrem de imorale – beau încontinuu sau făceau alte lucruri nesuferite. În felul acesta, Khufu le făcea un mare serviciu ţinându-le mintea ocupată şi totul se dovedea a fi mai mult sau mai puţin în avantajul tuturor. În acelaşi timp, exerciţiul fizic le şlefuia caracterele şi îi învăţa câte ceva despre felul în care înnobilează munca. Majoritatea muncitorilor de la piramide nu erau sclavi, aşa cum ni se spunea până acum. Erau oameni liberi cu drepturi şi privilegii stipulate în constituţie.

E uşor să construieşti o piramidă?

În timpurile noastre s-au făcut mari eforturi intelectuale pentru a desluşi metodele de construcţie ale marii piramide. Egiptologii se minunează la gândul că o astfel de realizare a fost posibilă înaintea naşterii lor, iar inginerii spun ca nu s-ar fi înhămat la aşa ceva în ruptul capului numai cu unelte de cupru şi lipsiţi complet de maşinării de oţel inoxidabil. Totuşi, exceptând problema cu ridicatul blocurilor de piatră, e destul de uşor să construieşti o piramidă. Nu trebuie decât să îngrămădeşti pietrele una peste alta în straturi din ce în ce mai înguste, punând cu grijă un strat deasupra celuilalt şi, în curând, o să ai o piramidă. N-ai ce-i face. Şi odată ce-ai înălţat-o, acolo rămâne. De ce n-ar rămâne, în fond? Cu alte cuvinte, nu stă în natura piramidelor să se prăbuşească şi asta explică de ce Marea Piramidă încă mai e în picioare după toţi aceşti ani.

Tot Khufu a construit şi cele trei piramide mai mici de pe latura estică a Marii Piramide. Erau pentru trei dintre nevestele sale. Ceea ce ne aduce la un alt aspect al personalităţii acestui faraon, căci e clar că era mai mult decât un simplu constructor de piramide.

Peţitorii fiicei lui Kheops aduceau blocuri de piatră drept cadouri

Herodot are o poveste despre piramida cea mică din mijloc. El ne spune că faraonul Khufu, ajungând brusc la faliment, a lăsat uneia dintre fiicele sale sarcina de-a strânge banii necesari pentru terminarea Marii Piramide. Aceasta le cerea tuturor peţitorilor câte un bloc de piatră şi multe alte atenţii costisitoare, reuşind astfel nu numai să plătească ipotecile pentru piramida tatălui său, dar şi să-şi construiască ei înseşi una mai micuţă, din blocurile rămase. Se pare că îşi pusese tot sufletul în asta. Toţi egiptologii consideră că această poveste e falsă. După calculele lor, bazate pe multiple măsurători precise ale piramidei, a cărei bază este de 150 de picioare pătrate, rezultă că e imposibil.

sfinxFiul lui Khufu, Khafre, sau Chefren, a construit A Doua Piramidă din Gizeh, un pic mai mică decât Marea Piramidă şi nici pe departe la fel de bună şi, de asemenea, Marele Sfinx, portretul său în piatră, fixat pe corpul unui leu, ce simbolizează puterea faraonului. Sfinxul îl mai reprezintă şi pe Horus care, la rândul său, ne duce cu gândul la multe alte lucruri.

Decăderea moştenirilor lui Kheops

Se pare însă că dinastia lui Khufu era pe cale să apună, căci cea de-a Treia Piramidă, ridicată de fiul lui Khafre, Menkaure, sau Micerinos, era doar jumătate cât cea a tatălui său, iar el mai avea doar vreo douăzeci de concubine. Era un om cinstit şi doritor de bine şi un prieten de nădejde alfelahilor, aşa că ţara a început să decadă şi nu şi-a mai revenit niciodată cu totul. Pentru că le făcea mereu cadouri acelora dintre supuşii săi aflaţi la nevoie, a pierdut respectul şi ascultarea lor, căci ei îi considerau idioţi pe cei care erau atât de buni cu ei.

Fiul său, Shepseskaf, a ştirbit şi mai mult demnitatea faraonică permiţându-i unuia dintre nobilii săi favoriţi, Pathshepses, să îi sărute piciorul în locul pământului pe care călca. Astfel de lucruri nu ajută de loc la construirea piramidelor. Aşa încât Shepseskaf n-a lăsat nici una, iar cea de-a patra dinastie s-a stins în linişte, încetul cu încetul.


Lasă un comentariu