Incredibile documente falsificate – „Voi plăti datoria la sfârşitul lumii!”


Pe vremuri, când nu existau calculatoarele, falsurile de acte şi documente se făceau în masă. Am găsit o carte pe Internet (pe digibuc.ro), intitulată „Falşuri, fraude şi raze ultra-violete”, apărută în anul 1933, şi scrisă de un specialist în descoperirea acestor falsuri, Henri H. Stahl (1877-1942). Acolo, autorul ne prezintă câteva din cazurile cu care s-a întâlnit în viaţa lui, demascând toate aceste falsuri. Citez câteva fragmente din cartea respectivă (foarte ciudat că acum peste 90 de ani, se spunea „falşuri” cu „ş” şi nu „falsuri”).

* Alte falsuri parţiale se fac prin ştergerea unei cifre sau unor cuvinte şi înlocuirea lor printr-un alt text. De exemplu, pe un testament, testatorul scrisese: „Las jumătate din avere”; plastograful a îndreptat: „las întreaga avere”; în loc de „Mai”, faci Martie”, în loc de 5 faci 6, în loc de 2 faci 9, spălând talpa lui 2 etc.; în loc de 400 faci 4000 sau chiar 400.000, în loc de 60.000 faci 160.000, etc.

* Am expertizat un act de concesiune petroliferă prin care un ţăran vindea o parcelă. Plastograful a făcut din cifra 1 un 7. Am dovedit nu numai falsificarea, dar şi semnătura vânzătorului a fost dată în stare de beţie. Martorii au confirmat ulterior ceea ce afirmase grafologul studiind alterările caracteristice ale scrisului la alcoolici.

* Am dovedit că cifra 7100 a fost prefăcută prin fals în 17100, deoarece chitanţa incriminată, fiind scrisă cu creionul pe o masă de brad, la microscop se observa perfect de clar striaţiunile fibrelor lemnului; pe câtă vreme cifra şi parantezele adăugate nu prezentau aceleaşi striaţiuni, deoarece falsul n-a putut fi făcut pe aceeaşi masă de brad ca originalul.

* Cel mai nostim caz supus expertizei mele a fost o poliţă pe care emitentul scrisese Voi plăti la sfârşitul lunii”; dar mai târziu, a schimbat pe „n” în „m”, asa încât citeai: „Voi plăti la sfârşitul lumii”.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.