Incredibila poveste de viaţă a lui Arnaud du Tilh, escrocul care s-a transformat în bogătaş


În vara anului 1557, francezul Martin Guerre s-a întors în satul Artigat după opt ani în care luptase în războaiele ce au culminat, în luna august a anului respectiv, cu bătălia de la St Quentin, în care englezii şi spaniolii îi învinseseră pe francezi. Guerre, bogat moşier, a revenit rapid la viaţa de familie, alături de soţia lui, Bertrande, şi de celelalte rude. Ducea o existenţă confortabilă, susţinută de rentele pe care le încasa de pe urma proprietăţilor sale. Şi, spre încântarea sa, i s-a născut şi primul copil, o fetiţă.

Dar unii membri ai familiei, printre care şi fratele lui mai mic, Pierre, aveau impresia că războiul l-a schimbat mai mult decât ar fi fost normal. Martin părea să fi uitat expresii frecvent utilizate în dialectul local, nu arăta nici un interes pentru domeniile care anterior îl pasionau, scrima şi acrobaţiile, şi – mai rău – vânduse unele parcele de teren aflate de generaţii în proprietatea familiei.

Sătenii credeau că el este adevăratul Martin Guerre, iar Bertrande – care îşi dăduse seama că omul era un impostor, dar îl prefera pe acest bărbat încântător în locul adevăratului ei soţ hapsân (şi mai ales absent) – insista că el e cel real.

Câţiva ani mai târziu, Pierre, care nu încetase să protesteze la adresa nou-venitului, a izbutit să obţină arestarea lui, ca impostor. A urmat un lung şi complicat proces, în care au fost chemaţi numeroşi martori. Cazul a ajuns la Curtea de Apel din Toulouse şi, din cauza caracterului contradictoriu al mărturiilor, judecătorii ajunseseră pe punctul de a-i acorda acuzatului prezumţia de nevinovăţie, când un bărbat şchiop, în cârje, a intrat în sala de judecată. Era adevăratul Martin Guerre care (aflând probabil despre caz) se întorsese din Spania, unde îşi petrecuse ultimii ani ducând o altă viaţă.

Adevărul era acela că în cursul unei bătălii din Flandra, Martin Guerre îşi pierduse un picior şi fusese lăsat pe câmpul de luptă, considerat mort. Un alt soldat, Arnaud du Tilh, l-a găsit şi, constatând că semănau foarte bine – având chiar şi aceeaşi unghie răsucită la un deget, aceiaşi patru negi pe mâna dreaptă şi o cicatrice identică pe frunte – a decis că toate problemele lui materiale ar lua sfârşit dacă şi-ar însuşi el identitatea celui pe care îl credea mort. Astfel s-a făcut că Arnaud du Tilh, un escroc isteţ şi un actor priceput, a intrat în 1557 în satul Artigat şi s-a instalat în casa lui Guerre.

Acum însă, îl aştepta eşafodul. Bertrande, care a scăpat de aceeaşi pedeapsă fiindcă era femeie, a fost silită să privească execuţia celui pe care ajunsese să-l iubească, după care s-a întors să-şi continue viaţa alături de bărbatul crud care o părăsise pentru a trăi în Spania.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO