Experimente terifiante ale ruşilor pe „cobai umani”… Doar pentru ca americanii să fie întrecuţi!


În anii ’50, ruşii au început o competiţie absurdă cu americanii pentru cucerirea Cosmosului. Pentru trimiterea astronauţilor în spaţiul cosmic, era nevoie de o mai bună cunoaștere a fiziologiei umane în condiţii de microgravitație sau la schimbări bruște de parametri. Şi, astfel, au fost aleşi „cobai umani” pentru efectuarea a tot felul de experimente medicale. În acest sens, au fost aleşi un grup de militari recruți aflați într-o perfectă stare de sănătate, pentru efectuarea unor experiențe medicale de o factură cu totul specială.

De exemplu, un soldat a fost proiectat la peste 30m înălțime, pentru a se urmări căderea în gol, liberă la sol. A doua experiență de acest fel a dus la ruperea coloanei vertebrale, paralizie și trimiterea nefericitului soldat acasă într-un scaun cu rotile.

Numeroase teste depășeau cu mult, ca şi grad de dificultate, condițiile existente la bordul navelor spațiale. Astfel, un alt „cobai uman” a fost supus, la centrifugă, unor parametri de 10 ori mai puternici decât cei firești în momentul decolării rachetelor. După un asemenea experiment, accelerația a afectat fibrele musculare ale inimii sale, fapt care a antrenat producerea unei insuficiențe cardiace, motiv pentru care s-a renunțat la serviciile sale.

Cobaii umani erau supuși unor experimente de recompresie sau decompresie cu repetiție, fără nicio perioadă de recuperare. După câțiva ani, unii au suferit modificări metabolice ireversibile, ducând adesea la invaliditate și degradarea lentă a funcțiilor cerebrale.


Lasă un comentariu