În anul 1469, Lorenzo de Medici devine cetăţean de onoare al Florenţei. El este supranumit Magnificul datorită calităţilor sale în domeniile politicii şi diplomaţiei şi pentru însuşirile sale deosebite de protector al culturii, care va deveni simbolul Florenţei secolului al XV-lea şi, în general, simbolul Renaşterii italiene.
Născut în anul 1449 din părinţii Piero de Medici şi Lucrezia Tornabuoni, Lorenzo era nepotul lui Cosimo II Vecchio, iniţiatorul domniei familiei de Medici. Acesta ajunge la putere foarte tânăr, la doar douăzeci de ani, după prematura moarte a tatălui său, moştenind o situaţie politică internă încă instabilă, după cum va demonstra conspiraţia familiei Pazzi din 1478, situaţie care a dus la consolidarea definitivă a puterii familiei de Medici.
Călcând pe urmele tatălui şi ale bunicului său, Lorenzo nu figura în mod oficial ca om politic al statului florentin. Dintotdeauna, familia de Medici a preferat să guverneze din „spatele cortinei”: atât Cosimo, cât şi fiul acestuia, Piero, dar şi Lorenzo se prezintă toţi ca nişte cetăţeni privaţi, mai mult, ca şi „primi inter pares”. Devenită un regat sub toate aspectele – chiar dacă cu întârziere în comparaţie cu alte comune importante din provinciile italiene -, Florenţa familiei de Medici continuă să se proclame republică, deşi aceasta era numai o aparenţă, în realitate, instituţiile erau republicane doar cu numele, cele mai importante magistraturi fiind ocupate de prieteni şi susţinători fideli ai familiei aflate la putere.
Acest comportament politic este confirmat, în mod indirect, şi de palatul pe care Cosimo şi-l construieşte cu ajutorul lui Michelozzo în Via Larga (care astăzi a devenit Via Cavour), unde Lorenzo continuă să locuiască. Conform proiectului original (modificat de-a lungul secolelor, în special în secolul al XVI-lea), palatul nu se dorea a fi mai luxos sau mai mare decât casele majorităţii familiilor florentine din acea perioadă. Este adevărat însă că edificii similare sau poate chiar mai luxoase, cum ar fi Palatul Strozzi sau Palatul Pitti, au fost construite, de asemenea, pentru clienţi, dacă nu chiar mai bogaţi, ai „Pater patriae”, la scurt timp după construirea palatului lui Cosimo. Familia de Medici nu va construi ceva asemănător cu palatul ducal din Urbino sau cu castelul din Mantova în Florenţa secolului al XV-lea.
Datorită lui Lorenzo, capitala provinciei Toscana atinge maxima sa frumuseţe, impunându-se pe plan economic şi cultural nu doar în Italia, ci în întreaga Europă. Pe de-o parte, oraşul se afirma ca unul dintre cele mai importante centre financiare şi comerciale (cu toate că banca familiei de Medici cunoaşte declinul în perioada lui Lorenzo Magnificul), pe de altă parte, acesta devine leagănul Renaşterii italiene, centrul din care iradia civilizaţia renascentistă.
În stabilirea acestei supremaţii, Lorenzo este determinat de două motive. În primul rând, de faptul că perioada de prosperitate şi de pace instaurată în peninsula italică în a doua jumătate a secolului al XV-lea se datorează, în esenţă, acţiunii sale diplomatice. Abilităţile l-au impus ca mediator între diferite provincii italiene, care erau dintotdeauna în război, şi drept garant al echilibrului politic din peninsulă. Considerat, din aceste motive, „acul balanţei” politicii italiene, simpla sa prezenţă a constituit un scut împotriva pericolului pe care-l presupunea o intervenţie străină în Italia.
În al doilea rând, deoarece grija sa a încurajat şi a asigurat o înflorire artistică fără precedent în Florenţa de atunci. Literat şi poet, colecţionar de obiecte preţioase şi de statui antice în faimoasa Grădină din San Marco, un adevărat descoperitor de noi talente, Magnificul a promovat la cel mai înalt nivel literatura şi artele. La curtea sa au trăit şi au creat personalităţi renumite precum Luigi Puici, Poliziano, Marsilio Ficino, Cristoforo Landino, Pico della Mirandola. Pentru el au lucrat cei mai mari artişti ai timpului, unii dintre ei prezentându-şi operele şi la alte curţi din Italia, în calitate de ambasadori culturali ai lui Lorenzo: Botticelli -exponent de vârf al culturii perioadei respective —, Pollaiolo, Andrea Verrocchio, Ghirlandaio, tânărul Leonardo şi foarte tânărul Michelangelo, pe care Magnificul îl ţinea aproape de el, în palatul din Via Larga.
Lorenzo de Medici se stinge din viaţă la vârsta de 42 de ani, în 1492, anul descoperirii Americii. Două evenimente simultane care par, în mod simbolic, a-şi pune amprenta pe sfârşitul unei epoci şi pe începutul unei noi ere.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În anul 1469, Lorenzo de Medici devine cetăţean de onoare al Florenţei. El este supranumit Magnificul datorită calităţilor sale în domeniile politicii şi diplomaţiei şi pentru însuşirile sale deosebite de protector al culturii, care va deveni simbolul Florenţei secolului al XV-lea şi, în general, simbolul Renaşterii italiene.
