În cazul unei călătorii în timp, obiectele fizice se mai păstrează? Incredibila întoarcere în timp a unui colecţionar de monezi!
Un domn, pe nume J.K., numismat din Marea Britanie, s-a dus la un magazin, dorind să cumpere nişte pungi de plastic, pentru păstrarea optimă a monedelor sale; astfel procedează mulţi numismaţi. El a relatat cum a traversat o stradă pietruită şi a intrat într-un magazin cu mobilă veche, în care tot zgomotul traficului a dispărut subit. A fost servit de o tânără îmbrăcată într-o rochie lungă. Aceasta avea plicuri de plastic, dar i-a spus că acestea sunt în mod normal vândute pescarilor pentru păstrarea cârligelor, ea neavând idee despre păstrarea monedelor în aceste plicuri. I-a cerut pentru pungi 5 pence, surprinzător de puţin, spunând că îi datorează „un şiling” (adică exact 5 pence în exprimarea dinainte de adoptarea sistemului monetar zecimal). Lucrurile se întâmplau în 1973, la doar doi ani de la adoptarea sistemului nou, şi mulţi oameni încă foloseau terminologia veche. Prin urmare, domnul J.K. nu a fost prea surprins. Punga în care femeia a pus cumpărăturile s-a rupt după câteva zile, iar el a aruncat-o. Plicurile au devenit cafenii şi s-au decolorat foarte rapid, dar au rămas folosibile. A păstrat câteva.
Când s-a întors la magazin, peste şapte zile, ca să mai cumpere plicuri, locurile erau diferite. Strada nu mai era pietruită. Interiorul magazinului era modern. Femeia care vindea, care a spus că niciodată nu lucrase acolo vreo tânără, a susţinut şi că nu a vândut niciodată plicurile în discuţie. J.K. era alb ca hârtia. Dar ce s-a întâmplat cu probele palpabile ale călătoriei în timp? Păstrarea unor obiecte fizice peste ani este neobişnuită în cazurile de glisare temporală. Plicurile maronii, marcate de timp, oferite drept dovezi, îşi au şi ele propriile probleme. După ce au fost examinate de fabricant, acesta a confirmat că este vorba de peliculă de celuloză, care se face maronie şi devine cu timpul friabilă. Fabricantul a estimat că plicurile au vârsta de 10-15 ani. Însă, dacă ar fi să ne luăm după descrierea dată de domnul J.K. magazinului, ar fi vorba de un salt în timp de 50-55 de ani. Evident, nu poţi face multe deducţii precise în asemenea condiţii!
Compania a susţinut că procesul de fabricare a celulozei datează cu puţin dinaintea primului război mondial, dar că produsele nu s-au putut găsi în magazine decât prin anii ’20. Deci aproximaţiile temporale nu sunt exagerate. Totuşi, domnul J.K. a afirmat că şi bunicul său, care a locuit în zonă în perioada sus menţionată, a fost numismat.
Dacă povestea domnului J.K. este corectă, ea provoacă imediat un gând care intrigă: dacă micile plicuri de celuloză au fost translatate cincizeci de ani în timp, atunci, probabil, şi moneda cu care le-a cumpărat a făcut drumul opus. Oare nu am putea găsi îngropată în presa locală vreo anecdotă despre vreo patroană care a primit o monedă stranie cu cuvintele „Cinci Pence” şi bătută într-un an viitor, având efigia unei regine încă nenăscute?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Un domn, pe nume J.K., numismat din Marea Britanie, s-a dus la un magazin, dorind să cumpere nişte pungi de plastic, pentru păstrarea optimă a monedelor sale; astfel procedează mulţi numismaţi. El a relatat cum a traversat o stradă pietruită şi a intrat într-un magazin cu mobilă veche, în care tot zgomotul traficului a dispărut subit. A fost servit de o tânără îmbrăcată într-o rochie lungă. Aceasta avea plicuri de plastic, dar i-a spus că acestea sunt în mod normal vândute pescarilor pentru păstrarea cârligelor, ea neavând idee despre păstrarea monedelor în aceste plicuri. I-a cerut pentru pungi 5 pence, surprinzător de puţin, spunând că îi datorează „un şiling” (adică exact 5 pence în exprimarea dinainte de adoptarea sistemului monetar zecimal). Lucrurile se întâmplau în 1973, la doar doi ani de la adoptarea sistemului nou, şi mulţi oameni încă foloseau terminologia veche. Prin urmare, domnul J.K. nu a fost prea surprins. Punga în care femeia a pus cumpărăturile s-a rupt după câteva zile, iar el a aruncat-o. Plicurile au devenit cafenii şi s-au decolorat foarte rapid, dar au rămas folosibile. A păstrat câteva.
