Într-un articol de pe nationalgeographic.com, aflăm o ştire care n-ar trebui să bucure pe nimeni, chiar dacă nu locuim în SUA: acolo, se vorbeşte despre „privatizarea parcurilor naţionale”! Serios!?
Un parc naţional este o zonă geografică protejată, cu faună şi floră sălbatică, în care sunt interzise activităţile industriale sau de orice altă natură economică (ca de cele de exploatare a lemnului) şi în care sunt permise, de obicei, accesul turiştilor, care, însă, trebuie să respecte nişte reguli pentru păstrarea ecosistemului.
Însă, întrucât National Park Service (entitatea de stat din SUA care se ocupă cu gestiunea parcurilor naţionale) are un deficit de 12 miliarde de dolari, s-a propus privatizarea lor. Cea mai mare economie a lumii n-a găsit resurse suficiente pentru a gestiona aceste parcuri!? Sau sunt alte interese în joc?
În 2017, autorităţile federale au format un comitet cu reprezentanţii industriilor recreative. În 2019, comitetul a propus privatizarea locurilor de camping de la marginea parcurilor, oferindu-se în plus servicii de Internet, servicii de aprovizionare cu produse alimentare şi chiar servicii de livrare Amazon. Propunerea însă a stârnit mânia grupurilor ecologiste, astfel încât s-a renunţat la aceasta.
Însă discuţia rămâne. Organizaţiile de protejarea mediului cred că privatizarea ar pune în pericol posturile de „park ranger” (un fel de poliţie a parcurilor); aceşti poliţişti ai parcurilor au rolul de a educa turiştii şi a-i face responsabili în păstrarea habitatului unei zone protejate.
Eu cred că trebuie să existe o limită până unde să se accepte accesul corporaţiilor în viaţa noastră, iar pentru parcurile naţionale n-ar trebui să se discute despre „privatizare”…