Iehova din Biblie ar fi zeul Lunii care se luptă să-l ţină în frâu pe Lucifer


Punctul de vedere de mai jos aparţine tradiţiei ezoterice a Bibliei; eu nu sunt de acord cu el, dar am considerat că este necesar să prezint şi această viziune.

În primele capitole ale Facerii din Biblie, care spun povestea creaţiei, termenul tradus în mod obişnuit prin „Dumnezeu” este Elohim. Mai târziu, autorii textului renunţă la acest nume şi folosesc în locul lui termenul Iehova, de asemenea tradus „Dumnezeu”. Specialiştii din afara tradiţiei ezoterice au încercat să explice ceea ce pentru ei par a fi două nume ale aceluiaşi Dumnezeu ca rezultând din două filoane literare diferite – filonul Elohim şi filonul Iehova – datând probabil din perioade diferite şi asamblate ulterior.

Adepţii tradiţiei ezoterice au însă o explicaţie mult mai simplă. Elohim şi Iehova nu sunt două nume ale aceleiaşi entităţi, ci entităţi diferite. Ei spun că Elohim este un nume colectiv pentru cele Şapte Spirite ce acţionează împreună ca zeu al Soarelui, în vreme ce Iehova a apărut atunci când unul dintre aceste şapte spirite s-a desprins de celelalte pentru a apăra Pământul de Venus. Pentru a descoperi adevărata identitate astronomică a lui Iehova, trebuie să privim spre iconografia oponentului său, Venus, aşa cred ezotericii.

Se pare că pentru antici, istoria originilor cosmosului se referea nu numai la felul în care a fost alcătuit universul, ci şi la modul în care a fost creată experienţa umană, la felul în care a dobândit aceasta structura ei caracteristică. Altfel spus, se referea deopotrivă la legile lumii fizice şi la principiile naturii umane. Firea omenească este astfel modelată încât întreaga sa forţă de a rezista dorinţelor animalice – de fapt ceea ce îl împiedică să devină un animal în sine – derivă din capacitatea sa de gândire, de reflecţie. Venus era înfăţişată în mod tradiţional cu o oglindă în mână, dar nu din vanitate, aşa cum se consideră astăzi. Oglinda era simbolul puterii pe care o are reflecţia de a modifica dorinţele.
Zeul reflecţiei era zeul marelui luminător de pe cerul nopţii: Luna. În toate culturile antice, Luna controla nu doar fertilitatea, ci şi gândirea.

Preoţii iniţiaţi credeau că, pentru a crea condiţiile propice gândirii umane, cosmosul a trebuit să se structureze într-un anume fel. Pentru ca reflecţia umană să fie posibilă, a fost nevoie ca Soarele şi Luna să fie astfel dispuse pe boltă, încât Luna să reflecte pe Pământ lumina Soarelui.

De asemenea, ei erau convinşi că această dispunere pe cer trebuia să fie reprodusă, la o scară mai mică, în interiorul craniului omenesc. Aici, glanda pineală reprezenta Soarele, iar cea care putea modifica şi reflecta asupra viziunilor primite de aceasta din lumea spiritelor era hipofiza, sau glanda pituitară.

Toate acestea pot părea complet absurde, însă pentru antici ele corespundeau realităţii de zi cu zi. Ei identificau mici schimbări survenite în propria lor conştiinţă, ce păreau a varia odată cu modificările de poziţie ale Soarelui şi Lunii. Voi, de exemplu, nu aveţi vise mai animate atunci când Luna este plină? Sau…dacă veţi urmări stridiile dintr-un acvariu vreme de treizeci de zile, veţi vedea că se deschid şi se închid odată cu fazele Lunii. Iar ştiinţa modernă a confirmat că glanda pituitară se comportă asemenea unei stridii.

Zeul Lunii ar fi devenit cunoscut iudeilor sub numele Iehova, iar musulmanilor ca Allah, marele zeu să-nu-faci. Prin urmare, în toiul acestei drame cosmice a creaţiei, când Pământul era în pericol să se transforme într-un iad, a apărut o nouă forţă, pentru a i se opune lui Lucifer. Aşa cum cei şapte Elohim acţionaseră pentru a-l ţine în frâu pe Saturn/Satan, acum unul dintre aceşti şapte s-a desprins din rândul lor pentru a deveni divinitate a Lunii, dirijând de pe această poziţie operaţiunile menite să-l ţină sub control pe Venus/Lucifer.

Marea conflagraţie cosmică împotriva lui Venus a rămas în conştiinţa tuturor culturilor lumii, de pildă în povestea bătăliei lui Krişna cu demonul-şarpe Kaliya, în mitul luptei lui Apolo cu monstrul Python sau al lui Perseu ucigând, cu ajutorul scutului folosit ca oglindă, balaurul care o ameninţa pe Andromeda.

P.S. Despre identitatea dintre Iehova, Allah şi Zeul Lunii, am mai scris şi în alt articol mai vechi, cel puteţi citi AICI: https://www.lovendal.ro/wp52/de-ce-si-au-ales-musulmanii-ca-simbol-semiluna-pentru-ca-allah-iehova-zeul-lunii/


Lasă un comentariu