Cine a inventat iadul? Argumente care ar demonstra că infernul nu există

În anul 1999, revista catolică „La Civilta Cattolica” ce este editată de Vatican, a statuat faptul că iadul nu este o locaţie geografică, ci o stare de existenţă în care „cel păcătos” suferă că se află îndepărtat de Dumnezeu. Pentru a descrie acest lucru, Papa a afirmat că Biblia foloseşte limbaje simbolice. Totuşi, o parte din creştini încă cred faptul că iadul este un loc fizic în care sufletele ard în „iazul de foc” pentru eternitate.

A afirmat vreodată Biblia că există un loc ca iadul? În Vechiul Testament nu există vreun loc de „damnare eternă”. Există Sheol, unde oricine va ajunge, indiferent că este un om păcătos sau virtuos. Acest Sheol este o lume subterană întunecată, un loc totuşi neutru, asemănător cu Hades din mitologia grecească. De aici va începe şi harababura. Atunci când textul din limba ebraică a fost tradus în greacă, Sheol a fost înlocuit cu Hades. Apoi, cu timpul, s-a accentuat credinţa că în Hades ajung doar oamenii păcătoşi.

Aşadar, până acum avem două nume diferite pentru iad: Sheol şi Hades. Să-l introducem pe al treilea: Gheena, locul în care învăţăturile creştine de la începuturi spun că vor ajunge cei păcătoşi, după ce vor fi judecaţi. Originea cuvântului se referă la „Valea lui Hinnom”, o locaţie situată la sud de Ierusalim, acolo unde focurile ardeau neîncetat şi unde anumiţi oameni erau sacrificaţi şi oferiţi ca ofrandă zeilor cananiţi. „Apocalipsa lui Ioan” a mers ceva mai departe, afirmând că oamenii păcătoşi vor fi aruncaţi într-un „iaz de foc”.

Deci, până acum n-a existat nicio referinţă la „iad”. Acest lucru s-a întâmplat odată cu traducerea Bibliei în limbi moderne europene, ca engleza, germana sau româna. În multe locuri, Sheol, Hades sau Gheena au fost traduse ca „iad”.

Teologii şi filosofii încă mai dezbat dacă iadul reprezintă un loc fizic sau o stare a minţii, iar, dacă este un loc fizic, atunci sufletele sunt arse pentru eternitate? Unii afirmă că referinţele Bibliei la „distrugerea eternă” şi la „cea de a doua moarte” însemnă că sufletul unei persoane este distrus, şi nu torturat. Teologul Clark Pinnock se întreba, pe bune dreptate, în revista „Criswell Theological Review”: „Cum ar putea creştinii accepta un Dumnezeu de o asemenea cruditate, care ar accepta o tortură eternă asupra creaturilor sale”? Acelaşi teolog afirmă că un Dumnezeu care ar face aşa ceva, s-ar asemăna mai mult cu Satana. Un alt cercetător al Bibliei, Philip Hughes, afirmă că credinţa într-o pedeapsă eternă e mai mult legată de mitologia greacă decât de Biblie.

Dar să nu credeţi că iadul e o invenţie doar a creştinismului; multe alte religii au propriul lor iad. În islamism, de exemplu, există un „crater de foc”, în hinduism întâlnim 21 de iaduri, pentru a arde kharma rea, iar în budism, drumul spre Nirvana e pavat de iaduri. Să nu uităm că jainismul, o altă religie importantă a lumii, are numai puţind e…8,4 milioane de iaduri!