În Evul Mediu, în special în secolul al X-lea, când apare, probabil, legenda papesei Ioana, femeile din familiile patriciene aveau o autoritate enormă asupra Curţii papale. Numeroşi papi aveau amante, şi faptul nu constituia un secret, deşi toţi bastarzii erau numiţi, eufemistic, nepoţi sau nepoate ai Sfântului Părinte care se abătuse de la calea cea dreaptă. Mamele acestora reuşeau uneori să îi instaleze pe Scaunul papal pe aceşti „nepoţi”, astfel încât, cu timpul, ajunsese să se spună că pontificatul era condus de „un regiment de femei”.
Dintre acestea cea mai cunoscută era Marozia, fiica unui senator roman. La 15 ani, ea a devenit amanta Papei Sergiu al III-lea, căruia i-a dăruit un fiu. La moartea lui Sergiu, în 911, băiatul avea doar 6 ani, dar Marozia a aşteaptat şi, mai târziu, s-a căsătorit cu Alberic, conte de Toscana, cu care a avut un alt fiu, numit tot Alberic.
În 931, băiatul ei şi al lui Sergiu a fost uns Papă, la vârsta de 25 de ani, sub numele de Ioan al XI-lea. Când soţul ei a murit, Marozia s-a căsătorit cu fratele acestuia, Hugo de Provence, căsătoria fiind oficiată de chiar noul papă. Între tânărul Alberic şi tatăl vitreg izbucneşte, în timpul banchetului, o ceartă violentă. Drept urmare, Alberic îl alungă pe Hugo din cetate şi îi aruncă în temniţă pe Marozia şi pe Papa Ioan al XI-lea. Acesta a murit câţiva ani mai târziu, dar mama lui a supravieţuit, spre a-l vedea pe fiul lui Alberic uns Papă, sub numele de Ioan al XII-lea.
