Grecii practicau boxul cu 1.500 de ani înainte de naşterea lui Iisus Hristos
„Sportul bărbătesc” practicat cu mănuşi îşi are originea în Grecia antică. Pe insula Thira a fost descoperită o pictură murală grecească, datând din jurul anului 1520 î.Hr., ce reprezintă luptători cu mîinile acoperite de mănuşi. Vechii luptători nu erau recompensaţi material, fiindu-le rezevată doar gloria victoriei. Ei purtau de obicei fîşii de piele moale, legate în jurul pumnilor şi adesea pe două treimi din lungimea antebraţului, pentru protecţie suplimentară.
Boxul, inclus în Jocurile Olimpice din anul 688 î.Hr.
Incluse în programul Jocurilor Olimpice în anul 688 î.Hr., luptele cu pumnii nu erau grupate pe categorii de greutate; singurele condiţii pe care trebuia să le îndeplinească pugiliştii antici erau dimensiunile, puterea şi talentul. În jocurile organizate patruzeci de ani mai târziu, boxul s-a combinat cu luptele, dînd naştere unui nou sport numit pancratium sau întrecerea completă, care s-a bucurat o vreme de succes, însă ulterior a decăzut.
Boxul în timpul Imperiului Roman
Pe parcursul secolului al IV-lea î.Hr., au început să fie folosite fâşii din piele dură şi rugoasă, mănuşile devenind ele însele arme de luptă. Duritatea acestui tip de protecţie a culminat în perioada de glorie a Imperiului Roman, cu introducerea unei mănuşi numite cestus, bătute cu ţinte de fier sau alamă. Aristocraţii îşi antrenau sclavii pentru a deveni boxeri şi forţau adversarii echipaţi cu cestus să se lovească pînă la moartea unuia dintre ei, în cadrul unor spectacole organizate în arenele romane. Se pare că această pervertire a sportului îi încânta pe cei ce se îngrămădeau la arene pentru a urmări asemenea manifestări de sălbăticie.
Campionul englez de box Jack Broughton
Evoluţia creştinismului, asociată cu declinul Imperiului Roman, a pus capăt carierei pugilismului ca formă de divertisment timp de mai multe secole. Reapariţia acestui sport în Anglia a fost urmată de crearea, pe 16 august 1743, a unui cod strict de reguli de luptă de către campionul Jack Broughton, a cărui dominaţie a durat 21 de ani, până în 1750.
Regulile marchizului de Queensberry
Cu peste un secol mai târziu, britanicii au adăugat acestui sport restricţii suplimentare prin introducerea Regulilor Marchizului de Queensberry, adoptate în 1867. Numite astfel după cel de-al optulea marchiz de Queensberry, John Sholtfl Douglas, regulile codificate au conferit o anume credibililor acestui sport, însă recunoaşterea sa ca sport profesionist în Anglia nu s-a produs decât după anul 1900.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025
„Sportul bărbătesc” practicat cu mănuşi îşi are originea în Grecia antică. Pe insula Thira a fost descoperită o pictură murală grecească, datând din jurul anului 1520 î.Hr., ce reprezintă luptători cu mîinile acoperite de mănuşi. Vechii luptători nu erau recompensaţi material, fiindu-le rezevată doar gloria victoriei. Ei purtau de obicei fîşii de piele moale, legate în jurul pumnilor şi adesea pe două treimi din lungimea antebraţului, pentru protecţie suplimentară.
