Soldatul Pheidippides nu a alergat chiar 42,19 km acum peste 2.000 de ani, în celebrul său „maraton”, aşa cum ne învaţă istoria


Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)

Maratonul modern comemorează cursa istorică a soldatului grec Pheidippides, care a alergat de la locul de luptă din orașul Marathon până în orașul său natal, Atena, în anul 490 î.Hr. Misiunea lui era să-i informeze pe colegii săi atenieni despre marea victorie a armatei lor asupra perșilor. Distanța parcursă de mesager a fost de 42,19 km – cel puţin aşa ne învaţă istoria oficială a sportului.

Nu știm lungimea exactă a alergării lui Pheidippides, deoarece nu avem nicio înregistrare a traseului pe care l-a parcurs, dar știm că erau cel puțin două drumuri disponibile, unul de aproximativ 34,6km, iar celălalt de aproximativ 41 km. Ambele trasee sunt mai scurte față de distanța convențională a maratonului modern.

Când Jocurile Olimpice au fost reluate în 1896, după un mileniu și jumătate de inactivitate (au fost desființate în anul 393 d.Hr. de către împăratul roman Teodosie I), a fost inclusă o cursă de maraton. Lungimea sa a măsurat puțin sub 40 de km, de la Podul Marathon până la stadionul olimpic din Atena. Pentru primele competiţii olimpice moderne care au urmat, distanța a variat între 40 și 42,6 km.

În 1908, Jocurile Olimpice au avut loc la Londra, unde cursul de maraton a fost planificată de la Castelul Windsor până la Stadionul Olimpic, pe o distanță de 42,19 km. Maratoanele care au urmat la următoarele Jocuri Olimpice au acoperit din nou distanțe diferite, dar în 1921 măsura de la Londra a fost adoptată de Comisia Internațională de Atletism pentru Amatori ca lungime oficială a maratonului și a fost folosită la următoarele Jocuri Olimpice, începând cu cea din 1924 de la Paris. Această distanță a fost stabilită oficial ca standard și a rămas de atunci la fel pentru proba de maraton.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.