Filozofi care neagă realitatea lui Iisus Hristos … Cât de departe putem merge cu aberaţiile?


În secolul al XVIII-lea, odată cu apariţia iluminismului, au existat filozofi care au negat realitatea Noului Testament, şi deci pe a lui Iisus. Pentru ei, e vorba numai de mitologia solară antică, redată în stil evreiesc. Astfel, Charles Dupuis a scris în 1794 lucrarea „Originea tuturor cultelor sau religia universală”, iar Francois de Chasseboeuf – „Ruine sau Meditaţii asupra revoluţiilor imperiilor”.

Pentru aceşti autori şi discipolii lor, originea tuturor cultelor este cultul naturii. Religia universală este religia soarelui. Toate formele religiei nu sunt decât aspecte ale cultului solar. Iată ce scrie Dupuis:

„Creştinismul nu este, în realitate, decât cultul Naturii şi al Soarelui. Eroul legendelor cunoscute sub numele de Evanghelii este acelaşi erou care a fost cântat cu mult mai mult geniu în poemele despre Bachus, Osiris, Hercule, Adonis etc. După ce vom demonstra că povestea inventată a unui Dumnezeu care s-a născut dintr-o fecioară la solstiţiul de iarnă, care învie la Paşti, adică la echinocţiul de primăvară, după ce coborâse în iad; a unui Dumnezeu care duce cu el un cortegiu de doisprezece apostoli al cărui şef are toate atributele lui Ianus; a unui Dumnezeu biruitor asupra Prinţului tenebrelor, care face oamenii să treacă în imperiul luminii şi care vindecă durerile naturii, nu-i decât o fabulă solară, va fi la fel de lipsit de importanţă să cercetezi dacă a existat un om numit Christos sau dacă vreun prinţ oarecare s-a numit Hercule; important este numai să rămână demonstrat că fiinţa consacrată de un cult sub numele de Christos este soarele, şi că miraculosul legendei sau poemului are ca obiect acest astru; căci atunci va apărea clar că aceşti creştini nu sunt decât adoratorii soarelui.”

Desigur, mergând pe acelaşi principiu, putem demonstra că Charles de Gaulle n-a existat niciodată (https://www.lovendal.ro/wp52/celebrul-presedinte-francez-charles-de-gaulle-n-a-existat-niciodata/), la fel cum nici împăratul Napoleon n-a existat niciodată (https://www.lovendal.ro/wp52/mitul-napoleon-bonaparte-imparatul-n-a-existat-niciodata-fiind-o-personificare-a-zeului-apollo/). Până unde putem merge cu ridicolul şi aberaţiile? Se pare că destul de departe. Poate că cei care mai susţin că Iisus n-a existat, fiind o personificare a zeului-soare, ar trebui să citească cele 2 articole de mai sus. Şi apoi să-şi dea seama de ridicolul situaţiei, să citească, la urmă, acest articol: http://www.almeea.com/iisus-zeul-soare-o-noua-minciuna-francmasonica-si-satanista/


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu