Extratereştrii din constelaţia Dragonului ar trăi între 5.000 şi 8.000 de ani şi ei ar fi creatorii noştri – susţin unii cercetători în ufologie


Aţi auzit de Constelaţia Dragonului, nu? Este cea de-a opta constelaţie ca mărime dintre cele 88 de constelaţii ale cerului, fiind compusă dintr-un număr de 17 stele, dintre care 14 principale şi 3 secundare. Din cauza dispunerilor sinuoase ale stelelor pe cerul Pământului, ele se aseamănă cu un şarpe, sau mai bine zis, cu un dragon, de unde îi vine şi numele. În ciuda lungimii sale, constelaţia nu conţine stele cu adevărat strălucioare, emiţând o lumină difuză.

Ei bine, există cercetători în ufologie, precum şi conspiraţionişti care spun că această constelaţie a Dragonului ar fi locuită de o civilizaţie extraterestră, care ar avea cel puţin 4 miliarde de ani vechime, timp în care ar fi reuşit să colonizeze toate planetele din constelaţia lor.

Se spune că aceşti extratereştri (să-i numim Draconieni) ar fi dotaţi cu o inteligenţă superioară, şi ar stăpâni legi ale fizicii, matematicii şi chimiei total necunoscute încă nouă oamenilor. Forma de comunicare între ei ar fi telepatia.

Aceiaşi cercetători mai spun că talia acestor draconieni ar fi cuprinsă între 0,80 – 1,40 metri, capul fiindu-le enorm de mare şi oval, iar ochii mari, imobili şi maţi. Draconienii ar putea trăi între 5000 şi 8000 de ani, în funcţie de capacitatea cerebrală.

Se mai spune că aceşti draconieni, pătrunzând în sistemul nostru solar, s-ar fi instalat în primă fază pe planeta Marte, după care ar fi descoperit Terra şi potenţialul ei mineral (aur, diamante şi uraniu), planeta noastră modelând-o, colonizând-o şi exploatând-o.

Draconienii, pe baza unei inginerii genetice avansate, ar fi creat din propriile lor celule modificate rasa umană, care să se adapteze condiţiilor de pe Terra.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO