Enigma pulsarului cu 3 exoplanete – cum au supravieţuit aceste planete exploziei unei supernove?

  •  
  •  
  •  
  •  

Imagine: wikimedia.org (Commons Creative – free)

Cu siguranţă că trăim într-un sistem solar misterios, într-o galaxie misterioasă şi, în general vorbind, într-un Univers misterios. Multe lucruri ce se întâmplă în Cosmosul nostru nu pot fi explicate de astrofizicieni, iar concluzia generală e aceea că noi, oamenii, nu cunoaştem multe lucruri.

Să luăm următorul exemplu: în martie 1944, fizicianul american Alexander Wolszczan, de la Universitatea din Pennsylvania, a demonstrat, după 2 ani de cercetări, că în jurul stelei PSR 1257+12 se rotesc planete. Este vorba de 2 obiecte întunecate, de trei ori mai grele decât Pământul. Vă daţi seama, în 1944 cunoaşterea exoplanetelor era ceva SF, nu în ziua de astăzi când aproape zilnic se fac anunţuri de descoperiri de noi exoplanete.

Desigur, nimeni nu a putut să explice în ce fel aceste planete au putut să supra­vieţuiască stelei orbitate. PSR 1257+12 este, de fapt, un pulsar, un rest al unei gigantice explozii stelare. De aceea, tot ce s-a aflat în apropierea ei a fost pulverizat, împrăştiat, sterilizat. Şi cele două planete, ar fi trebuit să dispară, ca „două picături în vânt”. Nicio şansă de supravieţuire! Şi cu toate acestea, planetele există. Astăzi, se cunoaşte că pulsarul PSR 1257+12 are nu 2, ci 3 planete, fiind primul pulsar despre care se știe că are exoplanete.

Unii cercetători cred că aceste planete s-au format ulterior, din soarele de „odinioară” şi de atunci se rotesc în jurul stelei PSR 1257+12, stea care, având o mare viteză de rotaţie, ocupă un loc impresionant în Calea Lactee.


  •  
  •  
  •  
  •