Cutii cu fragmente osoase cu extratereştri sunt păstrate în laboratoare secrete NASA – susţine un doctor în biofizică


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free) + prelucrare proprie

În anii ’80, un cercetător în domeniul paranormalului s-a întâlnit într-un mic restaurant din fosta RDG (Republica Democrată Germană) cu un informator misterios care îi promisese că îi va oferi câteva explicaţii în legătură cu existenţa unor forme de viaţă inteligente pe planeta noastră – Dr. Cris.

Dr. Cris a terminat studiile de inginerie şi biofizică, a călătorit în Statele Unite, unde s-a familiarizat cu diverse proiecte militare şi activităţi ale serviciilor secrete. În anul 1974, Dr. Cris a participat în interiorul unei echipe de oameni de ştiinţă care avea drept scop cercetarea unor probe materiale enigmatice provenite din Rusia. Primele rezultate i-au uimit deja pe cercetători. S-a constatat că materialul era destul de vechi; următoarele cercetări au dovedit că materialul are o vechime de cel puţin 20 de ani, din jurul anului 1950. Însă, lucrul cel mai ciudat este faptul că unele mate­riale sunt aliaje care nu se puteau fabrica în acel timp şi pentru care a fost nevoie de o stare de imponderabilitate absolută.

În aprilie 1977, Dr. Cris a fost dus într-un laborator secret NASA, unde i s-au arătat (lui şi altor specialişti) câteva fragmente misterioase din mai multe schelete „străine”. Iată ce a declarat Dr. Cris:

* Ceea ce ne-a sărit în ochi au fost două obiecte puţin luminoase. Într-una din cutii era un os al şoldului, sub care era ceva rupt. Arăta ca un os de copil, deşi avea o formă diferită. Structura era alta, forma şoldului nu era aceeaşi cu a omului. Şi culoarea era diferită, nu alb-gălbui ca la om, ci un cenuşiu deschis spre alb. Acolo unde se prelungesc muşchii, structurile aveau altă formă, şi anume puncte foarte slabe de prelungire, pe când la om acestea sunt foarte puternic reliefate. La încheietură interiorul osului era gol. Zona în care trebuia să existe măduvă era foarte mică, structurile erau ca din filigran, cu mulţi pori, un schelet cu întăriri tridimensionale. Totul era altfel decât la om.

* În cea de-a doua cutie am văzut un fragment dintr-un craniu – circa o treime sau 40 % din el. Se puteau distinge orbita ochiului şi jumătatea dreaptă. Acel cap era cam cât capul unui copil mai mărişor. Semăna cu un cap de om, însă nu era nici al unui copil, nici al unei maimuţe, ci al unei specii necunoscute nouă. Culoarea se deosebea de cea a osului şoldului, era mai deschisă. Nu ştiu dacă unele părţi ale oaselor au fost afectate de incendiu; în orice caz, culoarea nu era aceeaşi.

* Cutiile erau însoţite şi de o explicaţie scurtă: «Urmare a primului şi a celui de-al doilea incident din New Mexico».

Dacă relatarea doctorului este una reală, atunci e posibil ca în acele cutii să se fi aflat resturile unui extraterestru…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock