Misterul dintr-o casă veche din Paris: bătrânul bogat şi călăreţul din altă lume

3.593 vizualizari
Imagine: prelucrare proprie

Ne aflăm în anul 1700. Un bătrân de 90 de ani, putred de bogat, pe nume Dumas, fost procuror la Châtelet, locuia pe strada Hirondelle din Paris. Vecinii îl bănuiau că se ocupă cu magia, ceea ce era probabil adevărat, de vreme ce pusese să i se construiască, pe casa lui luxoasă, un turnuleţ foarte asemănător cu cel pe care-l folosea odinioară Nostradamus, pentru a cerceta astrele. Bătrânul se închidea aici cu cărţi de vrăjitorie şi pergamente, descânta băuturi şi făcea farmece, desena horoscoape şi citea viitorul în stele.

În fiecare vineri, la ora 3 după-amiază, se închidea în încăperea sa tainică. Şi tot atunci, de fiecare dată, pe caldarâmul străzii răsuna zgomot de copite. Un catâr uriaş şi un călăreţ înalt de statură se iveau, oprindu-se în faţa casei maestrului Dumas. Întotdeauna, bărbatul îşi lăsa catârul în curte şi, fără să bată la poartă sau să se anunţe în vreun fel, intra în casă, urca treptele şi pătrundea în laboratorul a cărui uşă se întredeschidea doar pentru o clipă.

Aceste fapte se repetau de mulţi ani în şir. Necunoscutul şi catârul lui răspândeau groaza în cei din vecinătate, căci animalul avea în coaste o rană deschisă, sângerândă şi plină de puroi, iar călăreţul purta pe frunte trei cicatrice atât de roşii încât femeilor li se părea că văd trei cărbuni aprinşi încrustaţi în carne. Vizitatorul rămânea cu maestrul Dumas cam o oră, după care pleca aşa cum venise.

În câteva rânduri câţiva bărbaţi curajoşi încercaseră să urmărească acel catâr, dar întotdeauna îi pierduseră urma prin împrejurimile Cimitirului Inocenţilor. Drăcescul catâr şi ciudatul călăreţ deveniseră subiectul preferat de discuţie al celor din cartier, oamenii îşi puneau tot felul de întrebări cu privire la misteriosul personaj şi schimbau păreri despre uimitoarea tinereţe a bătrânului, pe a cărui faţă nu se vedea nicio zbârcitură care să arate că timpul trecuse şi peste el…

Într-o bună zi însă, acel ritual ce părea că va ţine o veşnicie luă sfârşit. În ziua de 31 decembrie 1700, catârul se ivi în capătul străzii Hirondelle. Era o miercuri, la orele 10 dimineaţa. Călăreţul urcă scările, dar, când intră în laborator, maestrul Dumas scoase un strigăt teribil, ce fu auzit de toată lumea. Apoi călăreţul plecă. Catârul alerga la trap şi părea că-l duce şi mai repede decât altădată.

Când spre seară maestrul Dumas veni la cină, fiul şi fiica lui aproape că nu-l mai recunoscură: era îndoit de spate, picioarele-i bătrâne îi tremurau, pe faţă i se întipărise pecetea morţii şi privirea i se stinsese. Spuse celor 2 copii ai săi că nu va lua masa cu ei şi că vrea să urce din nou în cămăruţa sa de sus. Şi cum nu izbutea, scăriţa fiind îngustă şi abruptă, trebuiră să-l ducă de subsuori până la uşa laboratorului. Când fiul său îi spuse că nu va reuşi să coboare singur, maestrul Dumas porunci ca la ora 4 să vină cineva să-l ia, căci avea întâlnire cu un magistrat, prieten cu el. La ora hotărâtă, vizitatorul veni şi urcă, împreună cu fiul lui Dumas, pentru a-l ajuta pe bătrân. Deschiseră uşa şi intrară în încăperea secretă, dar camera era goală: maestrul Dumas dispăruse.

Bătrânul procuror fu căutat timp de mai multe săptămâni, au fost chemaţi ingineri şi zidari care cercetară zidurile. Se făcură toate investigaţiile posibile, călăreţul şi catârul său negru au fost şi ei căutaţi pretutindeni, dar totul părea a fi dispărut ca prin minune…