„Duminica neagră” – operaţiunea dezastruoasă a Forţelor Aeriene Americane care au încercat să distrugă rafinăriile de la Ploieşti, în timpul celui de-al doilea război mondial

1.993 vizualizari
Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free) + prelucrare proprie

Cunoscută oficial drept Operațiunea „Tidal Wave” („Mareea”), raidul aerian american asupra rafinăriilor de la Ploiești, de pe 1 august 1943 (într-o zi de duminică), în timpul celui de-al doilea război mondial, a reprezentat un mare eşec al Forțelor Aeriene Americane, din prisma pierderilor suferite, căpătându-şi astfel numele de „Black Sunday” („Duminica neagră”). Planul militar era acela de a trimite sute de bombardiere B-24, într-o misiune de bombardament de mică altitudine asupra rafinăriilor de petrol din orașul Ploiești din România. Şi asta pentru că ele produceau 30% din cantitatea necesară de combustibil necesară Germaniei şi aliaţilor ei.

Grupurile de bombardament 98 și 376 din Forţa Aeriană Americană nr. 9 şi grupurile 44, 93 și 389 din Forţa Aeriană Americană nr. 8 au fost însărcinate cu efectuarea misiunii, în care s-a folosit un singur tip de bombardier: B-24 Liberator.

Bombardier B-24 Imagine: wikipedia.org (Commons Creative – free)

Planul militar iniţial părea destul de simplu: un număr de 1.751 de militari și 178 de bombardiere B-24, conduse de generalul de brigadă Uzal G. Ent, trebuiau să zboare din Benghazi (Libia), peste Marea Adriatică și Munții Pindus din Albania şi să ajungă în România, Ploieşti. Formaţia de avioane s-a împărţit în două grupe, intrând prin sud-vestul României, prin Iugoslavia de Sud și apropiindu-se de Ploiești dinspre vest. În cele din urmă, atacul aerian a început din nord, lovind cele nouă rafinării din Ploiești simultan, de la altitudini joase.

Planurile de atac au fost elaborate de col. Jacob Edward Smart, care s-a bazat pe atac inițial de mică amploare (HALPRO) asupra rafinăriilor, de către un grup mic de bombardiere B-24. Acestea s-au întâlnit cu foarte puţine avioane de vânătoare ale Forţelor Aeriene Germane (Luftwaffe), așa că s-a presupus că, venind cu mai multe bombardiere B-24, puteau fi cauzate daune mai mari, într-un timp mai scurt.

Însă capacitatea de apărare germano-română a fost subestimată de către ofiţerii americani. Generalul german Alfred Gerstenberg, în urma atacului inițial HALPRO asupra rafinăriilor, a hotărât să fortifice apărarea din jurul Ploieștiului. Astfel, sistemul anti-aerian de apărare cuprindea acum sute de tunuri de calibru de 8,8 cm Flak 18 și de calibru 10 cm Flak 38, formând astfel una dintre cele mai rigide rețele de apărare aeriană din Europa. Alte tunuri anti-aeriene erau ascunse în mașini avariate, în căpiţe de fân și clădiri abandonate din jurul Ploieştiului.

Apărarea antiaeriană din jurul Ploiestiului Imagine: Bundesarchiv (Commons Creative – free)

În plus, existau 3 grupuri de 52 de avioane de vânătoare BF 109 și BF 110, care erau staționate în raza Ploieștiului și care așteptau ordine de atac, în caz de necesitate.

După un zbor destul de dezorganizat, grupurile de bombardiere ale Armatei Americane au ajuns peste România în formațiuni împrăștiate. Românii şi germanii nu erau nepregătiţi. A început atacul american asupra rafinăriilor de la Ploieşti. Însă, s-a confruntat cu o ripostă puternică a apărării aeriene organizată de Gerstenberg.

Astfel, din cele 178 de bombardiere plecate iniţial în misiune, doar 88 au reușit să se întoarcă la Benghazi, însă mare parte din ele în stare deplorabilă. De asemenea, 660 de militari americani şi-au pierdut viaţa sau au fost daţi dispăruţi. O altă tragedie civilă a avut loc atunci când un bombardier B-24 s-a prăbușit într-o închisoare de femei din Ploiești, provocând circa 100 de morți și 200 de răniți.

Planul iniţial de atac american asupra rafinăriilor de la Ploieşti n-a fost îndeplinit decât pe jumătate, iar rafinăriile româneşti afectate de bombardament au fost rapid reparate în perioada imediat următoare. Aşadar, nu degeaba Operaţiunea „Tidal Wave” s-a transformat rapid într-o „duminică neagră” pentru americani…