De ce statuia profetului Moise de Michelangelo e reprezentată cu nişte coarne de diavol?


Michelangelo Buonarroti (1475-1564) este, alături de Leonardo da Vinci, cel mai mare artist al Renaşterii italiene. E considerat a fi, de către mulţi critici de artă, drept cel mai mare şi mai genial sculptor din lume.

Una din cele mai celebre statui ale sale este statuia lui Moise. Dar ce e interesant legat de ea? Faptul că Moise e reprezentat cu coarne! Şi nu e singura operă Moise este înfăţişat astfel! De obicei, aceste reprezentări se întâlnesc doar la diavol şi satiri. Însă nicăieri în Biblie nu sunt pomenite coarnele lui Moise.

Totul se bazează pe o greşeală de traducere, care în timp a fost corectată. În Exod, după ce Moise ar fi primit a doua oară tablele cu cele 10 porunci, faţa sa ar fi devenit strălucitoare. Cuvântul ebraic „strălucitor” poate însemna şi „a avea coarne”, de aici rezultând eroarea de traducere din secolul IV. Şi iată cum a ajuns marele profet Moise să semene cu diavolul…


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu