„Cartea lui Enoh” este una dintre cele mai vechi scrieri biblice, care a fost scoasă din Biblia canonică, fiind catalogată apocrifă de către teologi. Ea a fost compusă în secolul al treilea înainte de Hristos. Mai multe concilii de la începuturile bisericii creștine, de exemplu Conciliul de la Laodicea, au considerat că este mai bine să elimine din textele sfinte anumite teme sensibile, cum ar fi ierarhiile divine sau demonice, care puteau degenera în interpretări nedorite.
La un moment dat, profetul Enoh povesteşte cum a fost dus în Ceruri, la „Palatul lui Dumnezeu”. Dumnezeu era descris astfel acolo, în palat: „Acolo l-am văzut pe Cel Bătrân de zile, al cărui cap era ca lână albă şi cu El erau şi alţii care aveau feţe omeneşti. Faţa lui era plină de bunătate, ca cele ale îngerilor sfinţi” (vedeţi mai multe în acest articol: Dumnezeu este descris în „Cartea lui Enoh” astfel: „Capul alb ca lâna, faţa plină de bunătate şi veşminte imposibil de descris!”).
Dar, Enoh ne descrie şi „palatul din Ceruri”, acolo unde stă Dumnezeu. Cum arată el?
7. Acolo am văzut în mijlocul luminii, un palat construit din pietre de cristal.
8. Şi în mijlocul acestor pietre, străluceau limbi de foc. Spiritul meu a văzut un cerc care înconjura locaşul, arzând în cele patru laturi şi fluvii de foc erau primprejur.
9. Serafimii, heruvimii şi ophanimii, stăteau în picioare de jur împrejur. Ei nu dormeau niciodată, ei păzeau tronul gloriei.
10. Şi am văzut îngeri nenumăraţi, mii de mii şi miriade de miriade care încojurau acest palat.
11. Mihail, Rafael, Gabriel, Phanuel şi îngerii sfinţi care erau în cerurile superioare, intrau şi ieşeau. Rafael şi Gabriel ieşeau din acest palat laolaltă cu o mulţime fără număr de îngeri sfinţi.