Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

De ce oamenii cască şi de ce căscatul este contagios? Haideţi să aflăm “secretul”…

1365

blank
Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

V-aţi întrebat vreodată de ce căscăm? Pentru că şi strămoşii noştri extrem de îndepărtaţi (peştii) au făcut-o. Căscatul încă este astăzi de mare folos peştelui, care-şi împrospătează energiile, fără să aibă nevoie a se ridica la suprafaţă, după aer. Pentru animalele de uscat însă, el este un vechi şi inutil obicei, de care au uitat să se debaraseze.

Rândurile de mai sus cuprind teoria emisă în anii 1930 de profesorul Albrecht Peiper, de la Universitatea din Berlin. Cum fiecare dintre noi a observat, privind într-un acvariu, că peştele dă impresia c-ar mesteca tot timpul gumă, dar acesta este procesul său normal de respiraţie. El ia o înghiţitură de apă, închide gura, strânge fălcile şi-o dă afară, prin bronhii, unde trece peste nişte membrane încărcate cu sânge care extrag, din oxigenul dizolvat în apă, cantitatea necesară pentru împrospătarea sângelui. Dar în ape, condiţiile variază de la lacul în care se revarsă cascada şi care e plin cu oxigen, până la marile adâncimi ale oceanelor, unde acest gaz vital se află în proporţii atât de mici, încât viaţa aproape că nu mai e posibilă.

Uneori, cantitatea de oxigen din apă descreşte treptat aşa cum se întâmplă într-o sală închisă, plină de lume. Într-o atmosferă sufocantă, oamenii cască, dar fără ca prin acest obicei să obţină un surplus de oxigen. Peştele însă, când aerul din apă se împuţinează, cască şi el, făcând să treacă o mare cantitate de apă prin bronhii şi compensând astfel calitatea prin cantitate, pin luarea oxigenului necesar. Dar dacă proporţia se reduce prea mult, căscatul său, oricât de des l-ar repeta, nu mai e de ajuns. Atunci, trebuie să iasă la suprafaţă şi să înghită aer.

Într-un fel, centrul căscatului se aseamănă cu centrul strănutatului, util când expulzează din nas o materie iritantă, sau aminteşte cuiva că stă în curent. Există însă o mare diferenţă, şi anume strănutul nu este contagios. În cursul somnului, circulaţia sângelui devine mai lentă şi oxigenul se împuţinează, şi de aceea persoana care se apropie de această stare, începe să caşte. Dar odată ce-a adormit, deşi starea ce determina căscatul e mai pronunţată, această gimnastică facială încetează. După câte se pare, centrul căscatului adoarme şi el, pentru a se trezi abia a doua zi de dimineaţă, odată cu individul pe care-l face să caşte iar de câteva ori, după ce-a deschis ochii. Adesea, acest inutil căscat, este însoţit de un oftat lung, care, umplând plămânii cu aer, realizează ceea ce căscatul face pentru peşte.

Dar scăderea vitezei de circulaţie a sângelui mai poate fi cauzată şi de plictiseală, în cursul unei predici, sau a unei conferinţe. Dacă oratorul reuşeşte a-l face pe cei care-l ascultă, să râdă, sau le accelerează bătăile pulsului, emoţionându-l, căscatul nu va mai apărea, pentru că sângele va circula cu intensitate.

În plus, dacă un individ îl vede pe un altul căscând, un semnal inconştient porneşte de la centrii vizuali, la centrul căscatului, care reacţionează imediat.

blank
Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Mai există şi o altă teorie veche, conform căreia căscatul n-ar fi altceva decât o întindere involuntară a muşchilor maxilarelor, graţie căreia se contractează o serie de vase sanguine, aducându-se astfel sânge nou în acea parte a trupului. Astfel, dacă ai sta un timp perfect imobil, simţi o oboseală cu mult mal mare decât dacă ai face diferite exerciţii. Soldaţii siliţi, în cursul unei parade, să rămână într-o poziţie rigidă, cad adesea leşinaţi. Iar acei care rezistă, se simt cu mult mai obosiţi, decât dacă în tot acel timp ar fi umblat. Fenomenul acesta se explică, între altele, prin faptul că circulaţia sângelui în corp nu se face numai prin pulsaţiile inimii şi că pentru aceasta este nevoie şi de cooperarea anumitor mişcări
musculare.

 

Orgoni Crystal