De ce există atâta inegalitate între oameni? Există un mister ce are legătură cu „justiţia universală”…


Există fără îndoială o „justiție universală”, chiar dacă acesteia nu-i putem atribui norme și legi create de societățile omenești. Un mare inițiat al Indiei antice spunea, printr-un exemplu terestru, aproape totul, referindu-se simbolic la această justiție: „Așa cum omul leapădă vechile hane pentru a îmbrăca altele noi, tot așa cine locuiește în corp, abandonează prin moarte vechea formă și intră în alte forme gata pregătite pentru el”. Să reținem specificarea expresă „gata pregătite”.

O altă reprezentare o datorăm lui Pitagora, care spunea că sufletul se ridică într-o dimensiune superioară a Universului spiritual, iar acolo continuă să asimileze și să acumuleze cunoștințe. Dar nu toate sufletele reușesc să îndeplinească în dimensiunea astrală această condiție, de a învăța mai mult, mai bine, continuu, și nu toate reușesc să facă progresele cerute pentru a trece în altă dimensiune, superioară. În aceste situații, sufletul respectiv trebuie să revină în lumea fizică, materială, cu scopul de a-și îmbogăți experiențele vieții pământești, procesul fiind echivalabil cu un tip de „rafinare” a unor substanțe subtile și prețioase în plan spiritual.

Știm foarte bine că existența terestră este aceea care acumulează calități sau greșeli, virtuți sau defecte, bonificații sau păcate; toate acestea sunt indisolubil legate de câteva elemente specifice ființei umane: faptele, gândurile, tendințele mintale ale unei existențe precedente și gradul de evoluție spirituală atins în existențele trecute. Numeroși cercetători ai domeniului afirmă că această „rânduială” explică in mare măsură inegalitatea dintre oameni, și tot ea este aceea care stabilește normele „justiției universale”.

Nimeni nu poate evita această lege, nu i se poate sustrage. De pildă, dacă cineva a ucis pe când era în viață, acela se încarcă de datorii față de victima sa. După legea creștină, căința profundă poate anula grozăvia; dar după legea reîncarnării, așa ceva nu este cu putință. Deci legea reîncarnării afirmă principiul „plată și răsplată”, nelăsând în acest sens nicio altă alternativă.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock