De ce e important pentru creştini ca Pământul şi omenirea să se afle în centrul Universului


Astronomii au observat de câteva decenii că lumina provenită de la galaxiile îndepărtate este infraroşie. Adică, spectrul lor de lumină este mai „roşu” (au o lungime de undă mai mare) decât sursele de lumină din apropierea Pământului. Conform legii descoperite de astronomul Edwin Hubble, intensitatea luminii infraroşii este cu atât mai mare cu cât galaxiile sunt mai îndepărtate faţă de Pământ. Tot astronomii au mai aflat faptul că lumina infraroşie a galaxiilor nu este distribuită aleatoriu, ci este „cuantificată”, adică tinde să se distribuie în grupuri distincte. Aceasta înseamnă că şi distanţele până la galaxii pot fi grupate, fiecare grup de galaxii formând câte un înveliş sferic.

Este de remarcat faptul că învelişurile sunt toate concentrice şi toate sunt centrate pe galaxia noastră, Calea Lactee. Dacă n-ar fi aşa, n-am putea observa aceste grupuri de infraroşii. Russ Humphreys chiar a demonstrat că grupurile ar fi distincte unele de altele, dacă locaţia noastră ar fi cu 1 milion de ani-lumină faţă de locaţia actuală. În acest articol (https://www.lovendal.ro/wp52/o-lovitura-grea-pentru-ateisti-harta-galaxiilor-care-ne-arata-ca-noi-suntem-in-centrul-universului/) am explicat mai detaliat proiectul SDSS al Univ. din Pennsylvania care ne arată faptul că galaxia noastră se află în centrul unei mari distribuţii de galaxii concentrice.

Şansele ca Pământul să aibă o asemenea poziţie unică în Cosmos, printr-un simplu accident, sunt extrem de scăzute. Problema pentru teoreticienii Big-Bang-ului şi pentru cosmologii ateişti o reprezintă faptul că ei nu pot accepta că Universul ar avea un centru, iar Pământul s-ar afla în apropierea acestui centru. Pentru că acest lucru ar presupune existenţa unui Creator care să ne fi pus pe noi, pământenii, în mijlocul Universului.

Dar de ce pentru creştini şi pentru cei care cred în Biblie e atât de crucial ca Pământul să se afle în mijlocul lumii? E foarte important atât emoţional, intelectual, cât şi din punct de vedere spiritual. Astfel, în Biblie se menţionează clar centralitatea planetei noastre în planurile lui Dumnezeu. În Biblie se spune că Pământul a fost creat în prima zi, înaintea Soarelui, Lunii şi a stelelor (create în ziua a patra): „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul (…) Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi.” (Facerea 1:1-5); „A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii, şi stelele (…) Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra” (Facerea 1:16-19). Pe această planetă a venit Dumnezeu, sub forma lui Iisus („Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.” Ioan 1:9-10), pentru a muri pe cruce şi pentru a ne mântui nu doar pe noi, oamenii, ci şi întregul Univers fizic („Pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu.” Romani 8:21). Iar tronul etern al lui Dumnezeu va fi tot pe Pământ: „Şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei” (Apocalipsa 21:2).

În Psalmi 8:3-4 se arată clar că Dumnezeu a oferit omului un loc central în acest Univers imens: „Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic: Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?”

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO