Trăim în plin ev al automatelor şi roboţilor, pe care îi punem să execute muncile noastre. Ne-am pus oare întrebarea cînd au fost inventate de om primele automate? Să fie oare automatul (aparat sau maşină care – după primirea unei comenzi – efectuează o operaţie sau un complex de operaţii fără intervenţia nemijlocită a omului), un produs de dată recentă?
Hopa-Mitică, cel mai vechi automat
Istoria automatelor este – după datele cele mai corecte – contrar celor ce s-ar putea crede, extrem de veche. Se pare că automatul cel mai vechi, descoperit pînă acum de arheologi, este „Hopa-Mitică”, omuleţul rotofei care rămâne întotdeauna în picioare, datorită unei greutăţi prinsă la bază. Un asemenea automat rudimentar, bazat pe forţa gravitaţiei (dar pe care ştiinţa avea să o descopere mult mai târziu) a fost descoperit într-un mormânt neolitic din Belgia. Corpul era făcut din os, acesta fiind înfipt într-o bucată de piatră, care-i dădea stabilitatea necesară.
Ceasornice străvechi
Dacă „Hopa-Mitică” numără aproape 5 000 de ani (sau poate mai mult), fiind socotit un fel de precursor al automatelor, clepsidra — orologiul cu apă — mult mai tânără, a fost inventată de egipteni, fiind preluată ulterior de greci şi romani, spre a fi utilizată până în zilele noastre. Clepsidra cea mai veche a fost regăsită într-o piramidă. Ea aparţine secolului al XII-lea î.Ch., fiind împodobită cu stele şi constelaţii, şi având în jurul ei următoarea inscripţie: „Fiecare figură este în dreptul orei ei, ca să arate ceasurile din noapte când stelele nu sunt vizibile. În felul acesta, ora exactă a sacrificiului va putea fi totdeauna stabilită”. Textul constituie primul prospect, găsit până acum, de utilizare a unui aparat.
Statuetele mişcătoare ale vechilor egipteni
Fără îndoială asemenea orologii nu trebuie să ne surprindă, dacă ţinem seama de marea putere de imaginaţie tehnică a egiptenilor, care au reuşit să fasoneze, să transporte şi să aşeze la locul cuvenit, blocuri uriaşe de piatră, folosind tot felul de dispozitive şi maşini, ce şi astăzi fac obiectul admiraţiei. Aceiaşi egipteni vor inventa şi realiza primele statuete mişcătoare din istorie. Construite din lemn şi metal, dotate cu pârghii şi scripeţi, acestea reprezentau diferite zeităţi, pe care preoţii le prezentau credincioşilor cu ocazia ceremoniilor religioase. Sigur că, o asemenea statuetă animată, trebuia să producă o adâncă impresie asupra poporului. Callixene descrie, dealtfel, foarte conştiincios statuia zeiţei Nysa, înaltă de aproape trei metri, care se ridica de pe tronul său, turna lapte cu o carafă de aur într-un vas, apoi se aşeza din nou, fiind acţionată de un mecanism ascuns sub veştmintele bogate. Tot egiptenii sunt inventatorii primelor jucării animate: femei spălând rufe, brutari frământând aluatul, crocodili deschizând fălcile etc.
Distracţiile automate ale lui Platon, Aristotel şi Arhimede
Popoarele din bazinul Mediteranei sunt autoare şi a altor automate, intrate în legendă. Vom găsi în Iliada descrierea unui trepied articulat, automobil, unealtă preferată a lui Hephaistos. Arheologii au descoperit în Creta şi Rhodos statuete străvechi articulate, iar Aristotel scria despre o celebră statuetă de lemn de pe vremea lui, care reprezenta pe Venus. Ea executa diferite mişcări, datorită unui mecanism ingenios. De altfel, grecii erau mari meşteri în confecţionarea unor asemenea figurine mişcătoare. Texte vechi vorbesc despre flautistul mecanic din grădina lui Platon. Era o statuie prevăzută cu un flaut care scotea diferite sunete la ore fixe, aidoma unui orologiu de astăzi. În statuie se aflau un dispozitiv cu sifon, două vase comunicante, care se umpleau alternativ cu apă dintr-un izvor. Orificii anume plasate provocau golirea bruscă a vaselor şi iscarea unui curent de aer, care era dirijat prin ţevi, în flaut. Se mai spune că, spre a nu se lăsa întrecut de contemporanul său, Archystos din Tarent a construit în anul 408 î.Ch. un porumbel din lemn, care zbura şi… gungurea.
Grecul Heron din Alexandria, considerat de istorici drept unul dintre cei mai mari inventatori ai tuturor timpurilor, a construit zeci de automate, uimitoare pentru timpul său (sec. II î.Ch.), ca şi pentru noi. Iată câteva dintre cele mai remarcabile: automat care vindea apă după introducerea unei monede, dispozitiv pentru deschiderea automată a uşilor altarului templelor, un ceas deşteptător cu clepsidră care suna ora dorită, făcând să cadă o bilă pe o placă metalică, grupuri de figurine animate etc. Arhimede, de asemenea, a proiectat o serie de automate, bazate pe calcule matematice.
Antichitatea romană a beneficiat şi ea de tot felul de tipuri de automate, utilizate în special ca obiecte de divertisment în pieţe şi circuri.
Ceasornicul mecanic, marea invenţie a umanităţii
Evul mediu marchează una dintre cele mai importante invenţii ale umanităţii: ceasornicul mecanic. Acest complex automat pentru măsurarea timpului a apărut în secolul XI, perfecţionându-se continuu şi aproximativ rapid, în 1340, la Cluny, în Franţa, de pildă, a fost instalat un amplu complex automat, prevăzut cu un calendar laic, care arăta anul, luna, săptămâna, ora şi minutul, cu un alt calendar – bisericesc – care indica sărbătorile religioase, şi, în fine, cu un calendar astronomic, care înfăţişa opoziţiile şi conjuncţiile aştrilor. Orele erau anunţate de figurine înaripate. Asemenea automate, mai simple sau mai complicate, au fost realizate în mai toate marile oraşe din Europa medievală, unele dintre acestea cum sunt cele de la Londra, Lund (Suedia), Cambrai (Franţa), Munchen, Praga, Bruxelles, Haga, Milano etc, funcţionând şi astăzi ireproşabil, spre deliciul turiştilor.
Păsări şi animale animate în Evul mediu
Secolele Renaşterii şi posterioare acesteia au cunoscut şi ele inventatori geniali de automate, mai puţin anonimi însă decât în trecut. Printre aceştia vom găsi pe Leonardo da Vinci (broaşte ţestoase şi elefanţi animaţi), Johann Muller (muscă zburătoare şi vultur care dădea din aripi), Jacques Vaucanson (1709 — 1782) (un flautist care cânta 11 melodii distincte şi care i-a adus titlul de membru al Academiei de ştiinţe a Franţei, precum şi o raţă care înota, măcăia, bea apă, ciugulea grăunţe, dădea din aripi etc). Iată şi alţi realizatori de automate: Fr, von Knauss (o figurină care scria câteva texte), Pierre Jaques Droz (o interpretă care cânta la clavecin) etc.
Automatele devin şi folositoare, nu numai distractive
Începând cu secolul XVII, automatele îşi găsesc o nouă vocaţie — aplicativă — paralel cu acea de divertisment. Această vocaţie se întrevede încă din 1552, cînd Bruler a inventat, la Nuremberg, laminorul, maşină de complexitate remarcabilă, dar care încă nu era un automat industrial. Nici maşina de calculat a lui Pascal (1641) nu putea fi denumită automat, dar orologiul cu pendulă al olandezului Huggene (1657), da.
Secolul XVIII va deschide larg drumul spre automobile industriale. Maşina cu vapori de apă a lui Papin (1690) şi pompa englezului Saveny (1698) au constituit, la sfârşitul secolului anterior, un start, după care maşinile cu mecanisme complexe ce pot fi denumite automate, şi-au deschis drum în istoria tehnicii: raboteza (francezul Focq, în 1750), automobilul cu vapori (francezul Cugnot, în 1770), alezorul (englezul Wilkinson în 1774), balonul (fraţii Montgolfier, 1783), maşina cu vapori cu dublu efect (Watt, 1785), caloriferul (Sivrac, 1790), presa hidraulică (Bramah, 1796), maşina de fabricat hârtie (Robert, 1798) etc.
Secolul XIX, secolul „boom”-ului automatelor
Secolul XIX va fi prolific. Automatele sau părţile automate de maşini se înmulţesc. Primele exemple de anvergură: maşina automată de ţesut a lui Jacquard (1800), apoi submarinul şi nava cu motor ale americanului culton (1801—1803). Vor urma presa tipografică mecanică (Konig, 1811), aparatul de fotografiat (Niepce, 1824), revolverul (Colt, 1835), telegraful electric (Morse, 1837), frâna lui Westinghouse (1850), dirijabilul (Gifford, 1852), ascensorul hidraulic (Otis, 1852), motorul cu gaz (Lenoir, 1860), rotativa (Marinoni, 1866), servomotorul (Farcot, 1868), telefonul, motorul în patru timpi, vehiculele electrice, motorul cu explozie, linotipul şi monotipul şi multe alte excepţionale creaţii geniale, fără care actuala civilizaţie ar fi de neconceput.
În sfârşit, secolul XX va debuta cu dirijabilul rigid al lui Zeppelin (1900), radiofonia (Stubblefield, 1902), avionul cu motor cu explozie (Wright, 1903) şi telefotografia (Korn, 1903). Este secolul desfăşurării largi a automatelor, secolul roboţilor mecanici, secolul debutului industriei automatizate. Automatizarea complexă îşi pune amprenta şi pe mijloacele de divertisment. În 1912, Leonardo Torres Y Quevedo construieşte primul automat capabil să joace şah, apoi ia fiinţă o puternică industrie de jucării şi jocuri mecanice şi automate. Un şoarece de tinichea, construit de Stannov în 1951, dotat cu inteligenţă artificială, care ia decizii în faţa unor obstacole şi găseşte drumul spre o bucată de slănină, nu mai surprinde, după ce Aiken a construit, în 1942, primul calculator electronic.
Istoria automatelor, care a străbătut un lung drum se află, de fapt, nu la apogeu.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Trăim în plin ev al automatelor şi roboţilor, pe care îi punem să execute muncile noastre. Ne-am pus oare întrebarea cînd au fost inventate de om primele automate? Să fie oare automatul (aparat sau maşină care – după primirea unei comenzi – efectuează o operaţie sau un complex de operaţii fără intervenţia nemijlocită a omului), un produs de dată recentă?
Dacă „Hopa-Mitică” numără aproape 5 000 de ani (sau poate mai mult), fiind socotit un fel de precursor al automatelor, clepsidra — orologiul cu apă — mult mai tânără, a fost inventată de egipteni, fiind preluată ulterior de greci şi romani, spre a fi utilizată până în zilele noastre. Clepsidra cea mai veche a fost regăsită într-o piramidă. Ea aparţine secolului al XII-lea î.Ch., fiind împodobită cu stele şi constelaţii, şi având în jurul ei următoarea inscripţie: „Fiecare figură este în dreptul orei ei, ca să arate ceasurile din noapte când stelele nu sunt vizibile. În felul acesta, ora exactă a sacrificiului va putea fi totdeauna stabilită”. Textul constituie primul prospect, găsit până acum, de utilizare a unui aparat.
Evul mediu marchează una dintre cele mai importante invenţii ale umanităţii: ceasornicul mecanic. Acest complex automat pentru măsurarea timpului a apărut în secolul XI, perfecţionându-se continuu şi aproximativ rapid, în 1340, la Cluny, în Franţa, de pildă, a fost instalat un amplu complex automat, prevăzut cu un calendar laic, care arăta anul, luna, săptămâna, ora şi minutul, cu un alt calendar – bisericesc – care indica sărbătorile religioase, şi, în fine, cu un calendar astronomic, care înfăţişa opoziţiile şi conjuncţiile aştrilor. Orele erau anunţate de figurine înaripate. Asemenea automate, mai simple sau mai complicate, au fost realizate în mai toate marile oraşe din Europa medievală, unele dintre acestea cum sunt cele de la Londra, Lund (Suedia), Cambrai (Franţa), Munchen, Praga, Bruxelles, Haga, Milano etc, funcţionând şi astăzi ireproşabil, spre deliciul turiştilor.
Secolele Renaşterii şi posterioare acesteia au cunoscut şi ele inventatori geniali de automate, mai puţin anonimi însă decât în trecut. Printre aceştia vom găsi pe Leonardo da Vinci (broaşte ţestoase şi elefanţi animaţi), Johann Muller (muscă zburătoare şi vultur care dădea din aripi), Jacques Vaucanson (1709 — 1782) (un flautist care cânta 11 melodii distincte şi care i-a adus titlul de membru al Academiei de ştiinţe a Franţei, precum şi o raţă care înota, măcăia, bea apă, ciugulea grăunţe, dădea din aripi etc). Iată şi alţi realizatori de automate: Fr, von Knauss (o figurină care scria câteva texte), Pierre Jaques Droz (o interpretă care cânta la clavecin) etc.
Secolul XVIII va deschide larg drumul spre automobile industriale. Maşina cu vapori de apă a lui Papin (1690) şi pompa englezului Saveny (1698) au constituit, la sfârşitul secolului anterior, un start, după care maşinile cu mecanisme complexe ce pot fi denumite automate, şi-au deschis drum în istoria tehnicii: raboteza (francezul Focq, în 1750), automobilul cu vapori (francezul Cugnot, în 1770), alezorul (englezul Wilkinson în 1774), balonul (fraţii Montgolfier, 1783), maşina cu vapori cu dublu efect (Watt, 1785), caloriferul (Sivrac, 1790), presa hidraulică (Bramah, 1796), maşina de fabricat hârtie (Robert, 1798) etc.
