În 1961, o doamnă pe nume Joyce Donoghue a primit o reţetă cu nişte sedative noi pentru băieţelul ei de 3 ani. Medicul de familie o asigurase că pilulele, recent apărute pe piaţă, nu erau periculoase. Medicamentul nu i-a folosit băiatului, aşa că a rămas undeva în sertarul unui dulap. Câteva luni mai târziu, însărcinată fiind, femeia a căutat în dulap în timpul unei nopţi fără somn. A văzut sedativele şi a decis că, dacă ele nu prezentaseră nici un pericol pentru fiul ei, trebuiau să fie bune şi pentru ea. Iată cum relatează ea ce s-a întâmplat apoi:
„Mi-am umplut un pahar cu apă, şi eram gata să înghit două tablete când o voce – din interior – a rostit cât se poate de calm: „N-au fost prescrise pentru tine, deci nu le lua”. Era o voce plină de autoritate. Am aruncat medicamentul şi mi-am făcut o băutură fierbinte”.
Trei luni mai târziu, s-a răspândit vestea despre thalidomidă şi despre cum ingerarea ei provocase naşterea unor copii fără mâini şi fără picioare. Cutiuţa din dulapul femeii conţinea una dintre variantele comerciale ale thalidomidei. Copilul pe care l-a născut atunci a devenit ulterior pictor. Aşa cum spunea mama lui: Aş fi putut să-i distrug viitorul şi să-l condamn la o existenţă fără mâini.
Cum a fost posibil ca această voce – chiar şi dacă am considera-o o proiecţie a subconştientului ei – să ştie ceva despre care nici măcar oamenii de ştiinţă nu ştiau încă?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În 1961, o doamnă pe nume Joyce Donoghue a primit o reţetă cu nişte sedative noi pentru băieţelul ei de 3 ani. Medicul de familie o asigurase că pilulele, recent apărute pe piaţă, nu erau periculoase. Medicamentul nu i-a folosit băiatului, aşa că a rămas undeva în sertarul unui dulap. Câteva luni mai târziu, însărcinată fiind, femeia a căutat în dulap în timpul unei nopţi fără somn. A văzut sedativele şi a decis că, dacă ele nu prezentaseră nici un pericol pentru fiul ei, trebuiau să fie bune şi pentru ea. Iată cum relatează ea ce s-a întâmplat apoi:
