Cum un cârmaci de pe timpul lui Cristofor Columb s-a teleportat ca fantomă câteva secole mai târziu
Pe 2 iulie 1895, navigatorul Joshua Slocum a plecat din Yarmouth, Nova Scoţia, într-un voiaj solitar în jurul lumii. Nava sa era un cuter cu lungimea de 11 metri, botezat „Spray”. În primele două zile, oceanul a fost calm, apoi a început o furtună grozavă. Timp de trei zile, Slocum s-a zbătut să-şi menţină ambarcaţiunea pe linia de plutire. În cele din urmă, epuizat, s-a trântit pe micul pat din cabină, resemnându-se să-şi aştepte cu ochii închişi moartea care i se părea inevitabilă. După ce a stat aşa mult timp, la un moment dat a deschis ochii. Afară, furtuna era încă în toi şi valuri uriaşe izbeau cuterul, dar acesta părea că, acum, străbate mai uşor oceanul înfuriat.
Nedumerit, Slocum s-a târât afară din cabină şi a privit spre cockpit; un fior rece l-a străbătut. Acolo, cu picioarele ferm înfipte în punte şi cu ambele mâini ţinând cârma, se afla un bărbat înalt şi bine făcut. Era îmbrăcat în haine ce păreau a fi din secolul XV sau XVI. Vreme de mai multe minute, Slocum nu a putut decât să stea şi să privească fix, în lumina amurgului, silueta întunecată. În cele din urmă, adunându-şi tot curajul, l-a întrebat pe străin cine este. După un timp a auzit o voce care părea să vină de departe: „Sunt cârmaciul de pe Pinta”. Slocum nu-şi putea da seama dacă străinul fusese cel care vorbise sau dacă vocea venea din propria sa minte. S-a străduit să-şi amintească unde mai auzise numele „Pinta”. Deodată, şocat, a realizat că „Pinta” era numele uneia din cele trei corăbii cu care, în 1492, Cristofor Columb ajunsese în Lumea Nouă.
În timp ce Slocum încerca să observe mai bine apariţia, aceasta a dispărut brusc. În mod ciudat, o nouă energie a părut că pătrunde în trupul navigatorului. Convins acum că va supravieţuit a apucat cu hotărâre cârma cuterului şi l-a condus încrezător pe apele învolburate. Peste puţine ore a ieşit cu bine din zona furtunii, intrând în ape mai calme.
Joshua Slocum, care avea atunci 51 de ani şi, oricât de curios ar fi, nu ştia să înoate, şi-a încheiat călătoria în jurul lumii – prima reuşită de un navigator solitar -, ajungând la New Port (Rhode Island) pe 3 iulie 1898, după ce străbătuse 46.000 de mile pe oceanele lumii.
Câţiva ani după aceea, Slocum a plecat cu „Spray” de la Rhode Island spre Indiile de Vest. Trebuia să fie un voiaj uşor, deoarece condiţiile meteorologice au fost excepţional de bune, însă J. Slocum nu a mai ajuns niciodată la destinaţie. Poate şi din pricina că fantoma cârmaciului de pe „Pinta” nu a mai fost alături de el…
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Pe 2 iulie 1895, navigatorul Joshua Slocum a plecat din Yarmouth, Nova Scoţia, într-un voiaj solitar în jurul lumii. Nava sa era un cuter cu lungimea de 11 metri, botezat „Spray”. În primele două zile, oceanul a fost calm, apoi a început o furtună grozavă. Timp de trei zile, Slocum s-a zbătut să-şi menţină ambarcaţiunea pe linia de plutire. În cele din urmă, epuizat, s-a trântit pe micul pat din cabină, resemnându-se să-şi aştepte cu ochii închişi moartea care i se părea inevitabilă. După ce a stat aşa mult timp, la un moment dat a deschis ochii. Afară, furtuna era încă în toi şi valuri uriaşe izbeau cuterul, dar acesta părea că, acum, străbate mai uşor oceanul înfuriat.
